Acoperișul unei cule, reamplasat de către salvamontiști

593

Intervenție a salvamontiștilor gorjeni pentru reamplasarea acoperișului provizoriu al Culei Cioabă-Chinţescu din Siacu, distrus de viscolul puternic din ultimele zile. Acțiunea a fost realizată sub supravegherea specialiștilor Muzeului Județean Gorj, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al T.P.S.U.D. Mehedinți.

cula salvamontisti (1)Cula Cioabă-Chinţescu din Siacu este o construcție semifortificată, răspândită începând cu Evul Mediu în întreg spațiul balcanic. În Țara Românească, culele erau locuințele boierilor, construite cu scopul apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniți din sudul Dunării. Forma culei era de turn cu 3-4 caturi. Erau prevăzute cu metereze de unde se putea trage cu arme de foc în orice parte a curții. În beci se afla o fântână, ce putea ajunge și până la 60 de metri adâncime. Scara către etajele superioare putea fi mobilă, ușile erau masive, beciul solid, pereții aveau grosime de 1 metru și erau consolidați cu bârne și străpunși de metereze, cu ferestre înguste. La unele cule anexele sanitare se găseau într-un corp separat, un turn îngust, legat de corpul cula salvamontisti (4)principal printr-un coridor aerian, ca un pod închis. Ca funcții, culele au jucat rol de refugiu, apărare sau locuință temporară, veghe, semnalizare sau alarmă și, mai târziu, de locuință permanentă.
Cula din Siacu este datată din 1818. Viscolul puternic din ultimele zile deplasase acoperișul acesteia, pentru reamplasarea lui fiind nevoie de intervenția salvamontiștilor gorjeni. Acțiunea lor a fost un succes, fiind realizată sub supravegherea reprezentanților Muzeului Județean Gorj, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al T.P.S.U.D. Mehedinți.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here