Ziua Mondială a Sănătăţii, celebrată la SJU Târgu-Jiu

803

Ziua Mondială a Sănătăţii, sărbătorită anual la data de 7 aprilie, a fost celebrată în avans la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Luni, 6 aprilie 2015, Biblioteca SJU a găzduit un simpozion organizat cu această ocazie. La eveniment au participat cadre medicale, manageri ai spitalelor din judeţ, lideri de sindicat, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – Ion Călinoiu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate – Daniel Bondoc, subprefectul Sorin Arjoca, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică – Elena Sfârlează, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj – dr. Ana Băleanu şi preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie Gorj – Mihai Moisescu.

Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Colegiul Medicilor Gorj, Ordinul Asistenţilor Medicali – filiala Gorj şi Sindicatul SANITAS, au celebrat, în data de 6 aprilie 2015, Ziua Mondială a Sănătăţii. Cu acest prilej, a fost organizat un simpozion, la Biblioteca Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (Spitalul Tudor Vladimirescu), începând cu orele 11.00. „În Gorj, ca în fiecare an, Direcţia de Sănătate sju (1)Publică, Consiliul Judeţean, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-au asigurat că Ziua Mondială a Sănătăţii va fi marcată prin evenimente deosebite. Simpozionul organizat în acest an este o festivitate foarte frumoasă şi elegantă, având şi muzică de cameră. Oferim diplome de excelenţă tuturor celor care au lucrat în sistemul de sănătate şi au contribuit, de-a lungul vieţii lor, la starea de sănătate a populaţiei din judeţul Gorj. Acest moment va fi de bun augur şi cred că şi pe viitor vom continua tradiţia”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Călinoiu: „Eu am încredere în medicii din Gorj”
Prezent la simpozion, Ion Călinoiu – preşedintele Consiliului Judeţean Gorj – a ţinut să felicite organizatorii, dar şi să sublinieze încrederea pe care o are în medicii gorjeni. „Este ceas aniversar şi îl tratăm ca atare. Sănătatea este un sju (2)domeniu prestigios şi important pentru fiecare dintre noi, pentru că sănătatea este mai presus decât toate. Apreciez cadrul organizatoric; mă bucur că astăzi Şcoala Populară de Artă este prezentă şi promovează tinerele talente. Felicitări organizatorilor pentru că s-au gândit la acest aspect. Tema Zilei Mondiale a Sănătăţii este foarte sugestivă. Nu trebuie să lăsăm totul pe seama medicilor, ci să ne preocupăm de sănătate fiecare dintre noi. Eu am încredere în medicii din judeţul Gorj, am încredere în asistenţii de aici şi în sănătatea din judeţul nostru şi v-o spun pe pielea mea. M-am operat la Târgu-Jiu, operaţia este reuşită şi în comparaţie cu ce mi-a făcut acum vreo zece ani dr. Lascăr, cred sju (3)că este mai reuşită. Eu vă asigur de tot ceea ce înseamnă respectul meu şi al Consiliului Judeţean, pentru munca pe care o desfăşuraţi”, a subliniat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Bolile care-i ucid pe gorjeni
Tema pentru Ziua Mondială a Sănătăţii 2015 este Siguranţa Alimentaţiei, o temă de maximă importanţă pentru toţi oamenii de pe planetă şi pentru multe părţi interesate, incluzând guvernele, societatea civilă, sectorul privat, precum şi agenţiile interguvernamentale. Reprezentanţii DSP Gorj au vorbit despre principalele boli cu care se sju (4)confruntă populaţia judeţului nostru. „La nivelul judeţului Gorj, ca de altfel şi în toată ţara, pe primul loc la morbiditate se situează bolile cardiovasculare, bolile respiratorii, tuberculoza, cancerele, neoplasmele şi bolile psihice, urmate de traumatisme. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii, prin institutele de sănătate publică şi prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară campania pentru Ziua Mondială a Sănătăţii cu tema siguranţa sju (5)alimentaţiei, având în vedere că a crescut la nivel de ţară numărul obezilor, din cauza unei alimentaţii nesănătoase, întrucât se consumă alimente nesigure, care au probleme de deficienţă igienico-sanitară, alimente ieftine, care nu sunt recomandate în special copiilor”, a explicat Elena Sfârlează, director adjunct al DSP Gorj.
Şi Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj, a confirmat creşterea îmbolnăvirilor, mai ales în cazul diabetului şi a hepatitelor. „Exceptând bolile de sezon, problemele mari sunt legate de diabet şi de hepatita C şi, care sunt din ce în sju (6)ce mai multe. Ele implică şi foarte multe fonduri, pentru că sunt tratamente de lungă durată şi consumă foarte mulţi bani. Din păcate, la hepatită am avut explozie de îmbolnăviri în ultimii ani, fiind o afecâiune transmisibilă. De asemenea, diabetul, care are mai multe cauze, este una dintre bolile cele mai grave, cu o incidenţă din ce în ce mai mare”, a menţionat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

„Siguranţa Alimentaţiei – De la fermă până în farfurie, Mâncarea sigură să fie”
Siguranţa alimentaţiei este un domeniu de acţiune al sănătăţii publice care protejează consumatorii de riscurile de sju (7)toxiinfecţie alimentară sau alte boli acute sau cronice transmise prin alimente. Pe această temă a intervenit şi medicul Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj, care le-a vorbit celor prezenţi la simpozion despre importanţa siguranţei alimentelor.
Ziua Mondială a Sănătăţii din 2015 este considerată o oportunitate pentru sensibilizarea persoanelor care lucrează în Mihai Moisescu (9)diferite sectoare guvernamentale, fermieri, producători, comercianţi, personal medical, dar şi consumatori, cu privire la importanţa siguranţei alimentaţiei, la rolul pe care fiecare trebuie să-l adopte. Astfel, campania este centrată pe cele Cinci mesaje cheie pentru siguranţa alimentaţiei, concepute de OMS: Păstraţi curăţenia; Separaţi alimentele gătite de cele crude; Gătiţi cât mai bine alimentele; Păstraţi alimentele la temperaturi sigure; Folosiţi surse de apă şi materii prime sigure. Astăzi, 7 aprilie 2015, de Ziua Mondială a Sănătăţii, angajaţii din sistemul sanitar sunt liberi, excepţie făcând cei care sunt de gardă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here