Adolescent de 16 ani, cercetat pentru furtul unui portofel

447

Un adolescent de 16 ani, din Scoarța, a intrat în vizorul oamenilor legii, după ce a fost identificat ca fiind autorul unui furt comis, zilele trecute, pe raza municipiului Târgu-Jiu.

Mai exact, adolescentul este acuzat că i-ar fi furat unei femei din Bălești portofelul în care aceasta avea peste 1.000 de lei, dar și acte și carduri bancare. ”La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de o femeie, de 30 de ani, din comuna Băleşti, despre faptul că, în timp ce se afla pe raza municipiului, o persoană necunoscută de sex masculin i-ar fi sustras un portofel în care se afla 1.100 de lei, acte de identitate şi carduri bancare. Din cercetările efectuate de poliţişti, la data de 18 februarie, a fost identificat un tânăr, de 16 ani, din comuna Scoarţa, care ar fi sustras portofelul respectiv”, a anunțat IPJ Gorj. Adolescentul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here