Amenzi record după controalele pompierilor în cluburi şi baruri

432

Controalele efectuate de către pompierii gorjeni în cluburile, barurile şi discotecile din judeţ în ultima perioadă s-au soldat cu amenzi usturătoare. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate depăşeşte suma de 190.000 de lei.

În perioada 5 – 16 noiembrie, la nivelul judeţului Gorj au fost organizate şi derulate o serie de acţiuni preventive la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri şi discoteci. Pentru desfăşurarea acestor activităţi au fost angrenaţi 86 de pompieri (inspectori de prevenire şi personal din subunităţile de intervenţie), opt reprezentanţi ai inspectoratelor de poliţie şi cinci reprezentanţi ai inspectoratelor de jandarmi. Astfel, în perioada menţionată s-au executat 24 de controale la operatori economici din categoria cluburi, baruri şi discoteci, unde au fost constatate 85 de deficienţe, dintre care 15 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. Ca urmare a neregulilor  constatate pe parcursul acestor controale, pompierii au aplicat zeci de sancţiuni contravenţionale, între care şi 20 de amenzi. „În urma acţiunilor de control preventive au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale (41 de avertismente şi 20 de amenzi contravenţionale), în cuantum de 191.000 de lei. Din totalul operatorilor economici supuşi acţiunilor de verificare, patru deţin autorizaţie de securitate la incendiu, fiind îndeplinite criteriile prevăzute în cadrul legislativ aplicabil domeniului de activitate. Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, nerespectarea reglementărilor referitoare la fumat şi nereguli din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă având caracter tehnic”, a precizat Augustin Malacu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj. Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 15 acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planul de verificare. Pe durata derulării activităţilor, personalul specializat al inspecţiilor de prevenire a mai desfăşurat şi 26 de exerciţii de evacuare, la care au participat peste 169 de persoane.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here