Anchetă la Obştea Hărăborul Valea Mică

552

Polițiștii din cadrul Bumbeşti Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că reprezentanţii Obştii de pădure Hărăborul Valea Mică ar fi exploatat, în perioada iulie – octombrie 2017, cantitatea de 200 de metri cubi de material lemnos, pe raza comunei Schela, la preţul de 100 lei pe metru cub, ”omiţând în parte evidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate, în valoare de 7.600 de lei”.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here