Angajaţii APIA Gorj, la datorie şi în weekend-uri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) reaminteşte gorjenilor că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2018 este data de 15 mai 2018. Pentru a veni in sprijinul fermierilor, atât weekend-ul trecut, respectiv 5-6 mai şi 12–13 mai, sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, precum şi centrele locale din judeţ funcţionează după un program normal de lucru, atât în zilele de sâmbătă, cât şi în cele de duminică. Data limită de depunere a cererilor unice de plată este 15 mai 2018, iar pentru utilizarea eficientă a timpului de lucru conducerea APIA Gorj roagă fermierii să se prezinte la data şi ora la care sunt programaţi conform invitaţiei primite.  Solicitările pot fi depuse şi după această dată, în termen de 25 de zile calendaristice, dar cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul în cazul în care cererea unică de plată ar fi fost depusă până la 15 mai.  Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite.  În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare de teren agricol cererile se depun la Centrul Judeţean APIA Gorj, iar în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol cererile se depun la centrele locale din judeţ, respectiv: Novaci, Târgu-Jiu, Motru, Turceni, Târgu-Cărbuneşti şi Hurezani. Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi măsurilor de plăţi derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here