Angajații lui Horațiu Gorun nu s-au dat cu greviștii

755

Deși în cursul zilei de ieri majoritatea Direcțiilor Județene pentru Sport și Tineret din țară au protestat prin întreruperea programului de lucru și a activității, salariații DJST Gorj și-au continuat munca în mod normal.

Potrivit lui Robert  Doicaru, consilier în cadrul DJST Gorj, angajații acestei instituții nu sunt afiliați Sindicatului Național Sport și Tineret astfel că nu s-au alăturat protestelor demarate de colegii lor din țară. Salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJST, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale, afiliați însă Sindicatului Național Sport și Tineret au intrat, ieri dimineață, în grevă generală, până la soluţionarea problemelor legate de inechităţile salariale comparativ cu restul bugetarilor. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a organizat în ultima perioadă mai multe acţiuni de protest, angajaţii MTS fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale din domeniu. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret susţine că protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret. Conform conducerii SNST, 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 de lei net/lună. Revendicările SNST sunt: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plata, conform Deciziei CCR nr.794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr.153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, acordarea sporurilor – aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiile sportive naţionale, la nivelul celor din subordonatele MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă. La cârma DJST Gorj se află de mai mulți ani încoace directorul executiv Horațiu Gorun. Este de precizat faptul că în luna iunie a anului trecut, salariații DJST Gorj au oprit activitatea vreme de câteva ore, declanșând un protest spontan în fața instituției. Revendicările de atunci au vizat eliminarea inechităților și discriminărilor salariale pentru toate categoriile profesionale din sport și tineret.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here