Apă cu cisterna pentru localnicii din Lupoița

O cisternă aparținând Direcției Publice Motru, plină cu apă, a fost transportată, joi dimineață, în satul Lupoița, de lângă cariera minieră Lupoaia, aparținând Complexului Energetic Oltenia. Autoritățile municipale au sărit astfel în ajutorul localnicilor din acest sat, rămași fără apă în fântâni, în urma lucrărilor miniere din zonă. “Am trimis cisterna cu apă în această dimineață pentru localnicii din Lupoița. Oamenii de aici ne-au solicitat ajutor, deoarece nu mai aveau apă nici măcar pentru animale. Ar fi trebuit ca și cei de la carieră să ajute cetățenii din acest sat, deoarece în urma lucrărilor miniere localitatea a rămas fără apă în fântâni”, a declarat, ieri, viceprimarul cu atribuții de primar, Cosmin Morega.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Lupoita este un sat care apartine Municipiului mort Motru (vointa politica locala pentru fonduri primite de la CEO). Locuitorii cati au mai ramas platesc impozite de municipiu iar domnul cu atributiuni de primar este si primarul lor ! Votat de ei ! Reprezentat de ei ! Ce au facut autoritatile municipiului pentru acesti semeni ai lor captivi intr-o administratie subreda ? E oare suficienta o galeata de apa pentru supravietuire acestor amarati ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here