Aproape 2.200 de gorjeni, imunizaţi antigripal

Campania de imunizare antigripală pentru sezonul rece 2015-2016 a fost demarată oficial, Gorjul primind în luna octombrie câteva mii de doze de vaccin. Până la această oră au fost imunizaţi peste 2.100 de gorjeni. În judeţ mai sunt disponibile 845 de doze.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, la mijlocul lunii octombrie, prima tranşă de vaccinuri antigripale, respectiv 3.030 de doze. Până la ora actuală au fost imunizate aproape 2.200 de persoane. “Avem nevoie de aproximativ 25.000 de doze; am primit deja 3.030 de doze şi au fost imunizate, până acum 2.185 de persoane. Numai în ultima săptămână s-au vaccinat 978 de gorjeni, 328 dintre ei având peste 65 de ani, 220 au vârste cuprinse între 6 şi 64 de ani şi 423 sunt cadre medicale. La ora actuală mai avem 845 de doze în teritoriu”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Prioritate la vaccinare
Persoanelor vârstnice, în special celor cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, medicii le recomandă să se ferească pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariţiei complicaţiilor la afecţiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie.
Conform metodologiei privind vaccinarea antigripală, grupele populaţionale considerate cu risc sunt: persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice, gravide, medici, cadre sanitare şi personal auxiliar atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare şi ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor care intră în contact cu alţii şi pot să răspândească boala; persoane adulte şi copii rezidenţi în instituţii de ocrotire socială şi persoanele de peste 65 de ani. Campania de imunizare se derulează şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Cei care vor să se vaccineze pe cont propriu găsesc vaccinul în farmacii, la preţul cuprins între 20 și 30 de lei.

Remember!
Pentru campania de vaccinare antigripală de anul trecut, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a solicitat nu mai puţin de 25.648 de doze de vaccin antigripal. În judeţul nostru, au ajuns două tranşe de vaccinuri, una de 1.490 de doze, alta de 4.130. “Pentru campania din acest an am solicitat 25.648 de doze de vaccin antigripal. Am primit 5.620 de doze, în două tranşe. Din fericire, în sezonul trecut, la nivelul judeţului Gorj nu am avut niciun caz de gripă confirmat”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj. Vaccinul antigripal s-a adresat tuturor cetăţenilor, însă această campanie a vizat, cu precădere, anumite categorii de persoane.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. De ce nu s-a distribuit vaccin antigripal tuturor medicilor de familie?
    De ce au primit numai anumiti medici de familie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here