Bancu vrea eventul! Mangia spune că e de muncă

596

Fotbaliştii Universităţii au decolat spre Antalya cu gânduri mari. Deşi se anunţă un play-off incendiar, “juveţii” nu se tem de nimeni şi vor să cucerească noi trofee, după ce în 2018 şi-au adjudecat Cupa României. Trupa din Bănie are şanse reale pe ambele fronturi, iar Nicuşor Bancu este unul dintre fotbaliştii optimişti ai Craiovei. Jucătorul de bandă a declarat că îşi doreşte “dubla” alături de Ştiinţa. “În primul rând, vreau să fiu sănătos şi să-mi ajut echipa să câştigăm cel puţin un trofeu. Vacanţa a fost scurtă, dar e bine aşa, fiindcă îmi face plăcere să vin să joc fotbal, asta îmi doresc. Mai sunt câteva etape şi sper să fim în play-off, iar dacă vom câştiga suficiente puncte ne putem gândi mai târziu şi la titlu. Avem un lot extraordinar şi nu cred că ne mai trebuie întăriri, nu mă interesează ce fac alte echipe. Nu mă mai gândesc la transfer, acum îmi doresc să iau titlul şi chiar să fac eventul cu Universitatea. Îmi pare rău că a plecat Gardoş, îi mulţumesc pentru ce a făcut la Craiova, îi urez succes”, a declarat internaţionalul român. Atitudinea lui Bancu a fost molipsitoare, iar coechipierul său Cristi Bărbuţ este de părere că trofeele aduc trofee. “Anul 2018 a fost bun pentru mine spre final şi sper ca şi în 2019 să ajut echipa să câştige, vreau să-mi fac treaba pe teren şi să câştigăm ca echipă. Am luat un trofeu anul trecut şi o să muncim şi acum pentru a mai câştiga alte titluri”, a adăugat Bărbuţ. Antrenorul Devis Mangia şi-a temperat însă elevii şi a spus că este nevoie de multă muncă pentru a cuceri titlul. “Este important să muncim bine în acest cantonament şi după aceea vedem. M-am odihnit în vacanţă, nu am vorbit despre ce jucători pot veni la Craiova. Problema este dacă sunt soluţii bune pentru această echipă, nu luăm jucători doar pentru a-i lua. Vom juca trei meciuri de pregătire, pentru mine sunt importante antrenamentele, nu doar meciurile. Vedem ce calitate au şi jucătorii tineri”, a declarat Mangia.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here