Bani confiscați de la soții Vodislav

500

Agenția Națională de Integritate a reușit într-o primă etapă să obțină confiscarea unei sume destul de mari de bani de la soții Vodislav, Dana Maria și Cristinel Spiridon fiind acuzați că au obținut ilegal peste un sfert de milion de euro. Decizia inspectorilor de integritate a fost contestată de cei doi soți în instanță, dar magistrații Curții de Apel Craiova au dispus, ieri, confiscarea a 68492,32 de lei, sentința nefiind una finală însă. În cursul anului trecut ANI comunica faptul că a descoperit o sumă mult mai mare la cei doi soți, solicitând confiscarea a peste 1,1 milioane de lei. „În perioada 21 mai 2007 – 31 decembrie 2012, VODISLAV DANA MARIA a realizat venituri salariale în cuantum de 1.448.785,07 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 2.559.852,79 Lei (din care, 1.708.952,79 Lei reprezintă depuneri numerar în conturile bancare, retrageri numerar, achiziție imobil, iar 850.900 Lei reprezintă suma ridicată în urma percheziției domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică). Astfel, a rezultat o diferență nejustificată, în cuantum de 1.111.067,72 Lei (aprox. 252.515 Euro)”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here