Bătrână terorizată de ginere

Un bărbat de 40 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. Azi-noapte, Poliţia a fost sesizată de o femeie de 76 de ani, fosta soacră a acestuia, cu privire la faptul că fostul ginere nu respectă obligațiile impuse de instanța de judecată prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Jiu, în sensul că s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de aceasta și de imobilul în care locuiește.

”La fața locului s-a deplasat o patrulă de siguranță publică, care a identificat bărbatul în curtea imobilului, acesta fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here