Într-o ţară în care o dată la doi ani se întâmplă inundaţii catastrofale poporul nu poate fi nici mai bun, nici mai rău ca alte popoare aflate în urcuş pe panta civilizaţiei. Alte popoare au însă conducători şi legi care nu îngăduie să le mintă, să le ia dreptul la demnitate şi, mai ales, să le inducă în eroare în legătură cu viitorul lor.
Dar la noi acest lucru este posibil, atâta vreme cât savantul şi imbecilul au statut egal şi cât tot ceea ce contează este numărul de voturi adunat în coşul electoral, fiindcă nu are importanţă dacă ele vin de la oameni înţelepţi sau de la psihopaţi. O mare parte din vină o poartă însă poporul, care nu este atent la soarta lui şi nici la conducătorii pe care îi suie, vremelnic, în scaunul puterii. Aş fi spus scaunul de domnie, pentru că aleşii naţionali sunt mai presus decât nişte boieri de odinioară, cu menţiunea că slugile lor au statut de angajat forfetar. De aici şi până la impozitarea oricărui venit propusă de Traian Băsescu fără ca taxele să mai fie crescute nu mai este decât un pas, cel al similitudinii, adică „ce mi-e Baba Rada, ce mi-e Rada Baba”, pentru că taxă şi impozit înseamnă cam acelaşi lucru. Am auzit în aceste zile că poporul român primeşte fel şi fel de subvenţii, şi aşa şi este. Cei căzuţi în lovitura de stat din 1989 nu mai pot lăsa brevetul de revoluţionar să-i reprezinte post mortem, pentru că o sumedenie de ciucameţi şi-au turnat acte în regulă şi papă bine de la statul român, deşi în decembrie 1090 au petrecut după perdea, vizionând transmisiunea directă a celei mai mari cacealmale istorice a acestei naţiuni. Lor statul le plăteşte despăgubiri, îi scuteşte de impozite, la fel cum le plăteşte şi altor categorii care s-au încărcat de recompense prin fel şi fel de tertipuri. Am fost pe stradă în acele zile, am văzut ce s-a întâmplat cu spiritul mişcării de masă, la fel cum se întâmplă şi acum cu suferinţa pricinuită unor oameni din zonele inundate. Gândindu-mă la câte magazine second hand sunt în ţara asta şi la faptul că pentru un parlamentar nu reprezintă mare lucru să cumpere ceea ce se vinde la un leu, şi mă refer aici la hainele bune pe care le cumpără şi medicii, şi asistenţii, şi profesorii, şi funcţionarii, tocmai în ziua de reduceri, ca să se poată îmbrăca cu ele, problema hainelor pentru sinistraţi s-ar rezolva una-două. Mai greu ar fi să se cumpere bărcile, pentru că magazinele second hand de profil sunt puţine. Simplu ar fi şi cu acordarea brevetelor de barcagiu, pentru că nu trebuie prea multă ştiinţă, şi mă gândesc că nici preşedintelui, care are brevet de căpitan de vas, nu i-a trebuit prea multă ştiinţă socială, pentru că mulţimile aflate în largul mării au altă organizare, sunt sub ordin şi nu pot intra în panică în nici o clipă de pericol, căpitanul de vas având drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Preşedintele nostru naufragiat în politică nu are drept de viaţă şi de moarte asupra poporului român, pentru că nu i-a dat nimeni brevetul lui Noe, şi nu poate înfrunta nici pe cel pe care îl umileşte tăindu-i din leafă şi nici pe cel pe care nu îl poate apăra în faţa intemperiilor. Desigur, preşedintele este acum mai mare ca Vodă, dar s-a concediat prea mult, s-a denigrat prea mult, s-a distrus prea mult şi chiar s-a vândut prea mult din truda acestui popor ca oamenii să merite să fie trimişi la muncă când nu mai au unde munci. Desigur, trebuie să îi dau totuşi dreptate preşedintelui, în sensul că statul social român a fost şi rămâne o utopie, şi poate de aceea nimeni nu mai este atent la ce se întâmplă cu ţara noastră ci doar la cărarea pe unde trece banul pentru a reuşi să ciupească din el. Desigur, orice venit trebuie impozitat, dar pentru a fi impozitat corect venitul fiecăruia nu trebuie ghiftuiţi unii care ştiu să stea şi biciuiţi alţii care vor să muncească. Despre acest lucru preşedintele ar trebui să discute cu făcătorii de morală, dacă ei mai există în ţara aceasta. Faptul că omului de presă i se reproşează deconspirarea adevărului şi i se pune pumnul în gură, înveninând populaţia cu sintagme de tipul „articol comandat”, „stăpânul tău, mogulul”, în vreme ce televiziunile focalizează parada portului popular ministerial în Oaş, nu mi se pare a fi o treabă de normalitate. Ţara plăteşte acum prostia şi extravaganţa, dar vreau să-i amintesc domnului preşedinte că îi port un respect deosebit, şi pentru că îi port acest respect îl rog public ca tot ce se cheamă ordine în ţara aceasta să înceapă de sus în jos, cum este firesc şi normal, pentru că aleşii noştri ar trebui să fie modelele noastre, iar copiii care ar îndrăzni să mai interpeleze un şef de stat ar trebui să aibă mentalitatea copilului american, şi anume că şi el poate ajunge cândva preşedinte. Îl invit pe şeful statului român să instituie brevetul de comportament diplomatic pentru cei care deţin sau primesc un mandat politic important.
Constantin Bunilă
