Boxerul Ghișe, la un pas de libertate

592

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au înlocuit, marți, măsura de arestare preventivă dispusă, în luna februarie, în cazul celor trei tineri din Târgu-Jiu și Hunedoara, acuzați de trafic de droguri de risc, printre care se află și boxerul Iulian Alexandru Ghișe. Aceştia au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Gorj, pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Instanţa a decis ca inculpaţii să fie arestaţi la domiciliu. Tinerii vor rămâne însă după gratii până astăzi, la ora 15.10, pentru a aştepta reacţia procurorilor, care pot contesta decizia. “Înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore”, au stabilit magistraţii. Procurorii DIICOT au precizat aseară că nu s-a luat deocamdată o decizie privind contestația. Târgujianul Iulian Alexandru Ghișe este acuzat de procurori că ar fi condus un grup infracțional care comanda droguri din Marea Britanie și le vindea în România, după prezentarea mărfii pe internet. Acesta a ajuns după gratii, în urma unor percheziții efectuate, în februarie, în Târgu-Jiu, Mehedinți și Hunedoara. În locuințele suspecților au fost găsite 400 de grame de droguri, două arme deţinute fără drept şi mai multe dispozitive de mărunţit şi cântărit.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here