După precedenta reuniune a Consiliului Europei, din 23 septembrie, preşedintele Klaus Iohannis a mers cu mare avânt şi la cea din 16-17 octombrie, cea de toamnă. Plin de el, la plecare, ne-a şi spus ca să băgăm bine la cap: „Nu am ce să-mi reproşez”. Ceea ce denotă suficienţă!
Chiar dacă atunci avusese anterior o poziţie aparent curajoasă şi total neinspirată, din moment ce jocurile fuseseră făcute. Pur şi simplu, cota obligatorie de refugiaţi sau de imigranţi fusese stabilită la a doua reuniune a Consiliului JAI şi domnia sa nu mai avea nimic de negociat. Supărător este faptul că, şi de data aceasta, nu şi-a propus susţinerea intereselor României, acelea de a intra în Spaţiul Schengen. Domnia sa face pe la Bruxelles figuraţie. Ba chiar înaintea plecării a şi găsit soluţia salvatoare: „Soluţia este pace în Siria!” Care-i o soluţie visătoare, din moment ce Federaţia Rusă s-a şi instalat în Siria, iar de atacat o face de pe malul Mării Caspice. Şi unele dintre ţările aliate atacă şi ele, iar posibilitatea unei păci negociate pe căi diplomatice este din ce în ce mai îndepărtată.
La întrevederea avută de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, nu s-a petrecut nimic notabil. Semn că preşedintele tuturor românilor, aşa cum l-am dori cu toţii, s-a exprimat că spaţiul Schengen este „demn de a fi păstrat”, iar locul României este în acest spaţiu. Adoptând poziţia struţului, Iohannis se face că nu observă opoziţia neschimbată a Germaniei, Franţei şi Olandei privind aderarea României la selectul spaţiu Schengen. Cu ce ne încălzeşte pe noi, românii, faptul că preşedintele PE, Martin Schultz, a declarat că a avut „privilegiul” de a discuta cu un şef de stat în limba germană pe tot parcursul discuţiilor în limba germană.
Cuminţenia pământului românesc ştie prea bine că, la acest nivel, capul plecat sabia nu-l taie şi se comportă în consecinţă. Siguranţa şi asigurarea frontierelor exterioare ale Uniunii Europene au fost subiectele predilecte, între altele vorbindu-se şi despre spaţiul Schengen, zicea preşedintele Iohannis. Doar aşa, la modul general. Nu ca o solicitare stringentă a României.
Iar dacă preşedintele Parlamentului European, Martin Schultz, a afirmat că întrevederea care a durat o oră e de presupus că timp de aşa ceva ar fi fost destul. Numai că elegantului şi, altfel, civilizatului nostru preşedinte în comparaţie cu predecesorul său i-a lipsit fix curajul. Curajul de a fi un demn reprezentant al interesului cel mai acut al României în aceste momente.
Şi a venit ca un trăznet declaraţia lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, una imperativă: „Vreau mai mulţi bani! Aţi promis că daţi bani pentru refugiaţi. Să strângeţi imediat 500 de milioane de euro.” Domnul Juncker este, cu siguranţă, dator cu loialitate Germaniei şi vrea să repare o eroare a cancelarului german Angela Merkel. Care, la un moment dat, figura pe o listă restrânsă a laureaţilor Premiului Nobel pentru pace şi a făcut o afirmaţie riscantă. Că Germania e pregătită să preia 800.000 de refugiaţi, iar mai apoi să reducă la numai 30.000 numărul acestora. Cei 500 de milioane euro au fost promişi ca ajutor umanitar de cei 28 de şefi de state şi de guverne, dar numai zece şi-au onorat promisiunile. Alţi 500 de milioane de euro urmând a fi asiguraţi sau acoperiţi de Comisia Europeană. Şi ar mai fi necesari alţi 1,8 miliarde euro, care ar impune o majorare de impozit pe combustibili şi creşterea taxei pe valoarea adăugată(TVA).
Şi pilulele amare venite de la Bruxelles nu se opresc aici. S-a precizat că afluxul de refugiaţi nu se va termina la Crăciun şi el va mai dura ani de zile. Pilulele amare sunt mai multe la o singură reuniune a Comisiei Europene.
În vremea aceasta tulbure, Klaus Iohannis se arată surprins de declaraţiile lui Juncker. Atâta doar! Cine face politica externă a României? Conform Constituţiei s-ar cuveni ca Guvernul. Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, mai în domeniu, se exprimă că situaţia din Siria va genera alţi refugiaţi.
Inclusiv Secretarul de Stat al SUA, John Kerry estimează ca posibilă modificarea regimului sancţiunilor internaţionale contra Federaţiei Ruse. Şi preşedintele Franţei, Francois Hollande speră la noi contracte navale cu Rusia.
Noi, România, le ce să mai sperăm cu asemenea conducători?
ION PREDOŞANU
