Ca la noi, la nimeni – “Portocală” otrăvită pentru Luluța Kovesi!

În vreme ce “Slujirea” se făcea de ocară sau de râs, mințind cu nerușinare despre isprăvile DNA Kovesi la o reuniune organizată de ONU și pentru ea de George Maior, omul cu care Kovesi s-a distrat în sufrageria Generalului făcut la apelul de seară Gabriel Oprea, om cu doctorat plagiat, dar care dădea doctorate altora din sistemul siguranței naționale – a se citi SRI&ACOPERIȚII – iată că la București a început catastrofa lui Kovesi. Fostul procuror la DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis „Portocală”, ar fi turnat-o pe șefa DNA – Laura Codruța Kovesi la Parchetul General. În timp ce șeful DNA Ploiești și al lui „Portocală” – Lucian Onea își da demisia, după ce-a fost pus sub acuzare sau urmărire penală, mințind că este, chipurile, „nevinovat”. Surse din Parchetul General au declarat pentru publicația QMagazine că „Portocală” a acceptat să devină martor sub acoperire, colaborează cu procurorul de caz și a scris până acum 50 de pagini devastatoare în care-o denunță pe Laura Codruța Kovesi. Mircea Negulescu a descris cu lux de amănunte absolut toate detaliile intervențiilor pe care Kovesi le-ar fi făcut în dosarele instrumentate de acesta, iar paginile scrise  sunt apreciate de sursele QMagazine ca fiind, cum spuneam, “devastatoare”! Potrivit acelorași surse din Parchetul General, situația din instituția condusă de omul lui Kovesi, Augustin Lazăr, a devenit explozivă. “Procurorul general Augustin Lazăr face presiuni inimaginabile, amenințând și vociferând prin birouri pentru a afla cine anume i-a repartizat procurorului Elena Iordache dosarul în care sunt anchetați Mircea Negulescu și Lucian Onea”, mai scrie publicația citată. Parchetul General l-a pus, marți, sub acuzare pe procurorul Lucian Onea, fost șef al DNA Ploiești. La câteva ore după ce i s-a adus la cunoștință acuzarea de începere a urmăririi penale, Lucian Onea a demisionat din fruntea unității de “elită”, cum o prezenta Laura Codruța Kovesi pe DNA Ploiești! Vorba aceea. “Dumnezeu nu dă cu parul”. Dar lovește acolo unde trebuie!
ION PREDOȘANU

P.S. La ONU, acolo unde pe vremuri România avea un bun renume datorită olteanului și Diplomatului Nicolae Titulescu, acum a mințit într-o engleză de baltă Madam Kovesi. Cred că pentru ultima dată! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here