Ca la noi, la nimeni – Scoală-te tu, ca să mă așez eu!

Miercuri, în Camera Deputaților, am avut parte de un spectacol grotesc regizat la fața locului de deputatul de Sibiu, Raluca Turcan, cea care se crede Elena Udrea de pe vremea președintelui Traian Băsescu doar pentru că provine din PDL și este din aceeași urbe cu Preș. Klaus Werner Iohannis. Un cinic ce nu recunoaște că ar fi în umbra tentativei de puci al firavei opoziții, eșuat, chiar dacă și-ar fi dorit înlocuirea din funcție – fără respectarea legilor – a Președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Autoproclamații lideri de opinie și purtători de mesaj ai ultra-sterilei opoziții îl forțau pe vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, să elibereze locul – și la propriu și la figurat! – și am priceput că puciștii lui pește prăjit habar nu aveau de regulamentul cu putere de lege, care precizează, clar, în Art. 26, cum se face trebșoara asta. S-a acționat numai în virtutea zicerii: „Scoală-te tu, ca să mă așez eu!” O zicere preluată din lumea interlopă sau de pe maidanele patriei.
Ca niște vajnici urmași ai eroilor lui Caragiale, insurgenții au clamat demiterea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților și înlocuirea acestuia cu …unul de-ai noștri. Nu se știe cu cine și nici dacă votul a fost unul adevărat, conform prevederilor legale, adică Regulamentului, sau un vot doar visat! Oricum, socoteala puciștilor era mincinoasă din moment ce UDMR are un protocol cu PSD și n-ar fi votat cu aceia care nici măcar nu i-au consultat. Nici acum și nici la Moțiunea de cenzură pe care o fâlfâie Noul PNL pe la nasul lui Herr Iohannis! Singurul de care opoziția ascultă orbește. De legi și de bun-simț nici vorbă!
Mascarada s-a fâsâit într-un total ridicol. Culmea este că, spre seară, președintele care-i jucător pentru altcineva, nicidecum pentru România, a lăudat puciul eșuat, ca un aplaudac de rând. Să fie moderator? Nici gând. Ba a zis și a râs cu cinism că ideea nu-i rea și merită încercat pe viitor. Ba a și negat că ar fi amestecat în această tărășenie!
Bașca faptul că pe Herr Iohannis nu-l interesa nici Guvernul Dăncilă, pe care el ăl dorește răsturnat. Chiar dacă miercuri Guvernul României se afla la Bruxelles și avea niște întâlniri importante: cu secretarul general al Uniunii Europene, cu președintele Comisiei Europene și cu toți Comisarii europeni, preluând astfel dosare importante pentru apropiata președinție rotativă a Consiliului European, în care Guvernul Dăncilă va duce greul!
Extrem de sintetic, parlamentarul independent Remus Borza a conchis: „Schimbarea lui Dragnea sau a oricărui alt membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților se poate face doar modificând Regulamentul Camerei. Dar pentru asta ai nevoie de majoritate.
În acest moment, opoziția nu are majoritate. Și nu va avea nici săptămâna viitoare, când va dezbate și va vota Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Și atunci la ce folos aceste discuții sterile, acest circ ieftin care e de natură să decredibilizeze și mai mult în ochii propriilor alegători și ai partenerilor externi instituția fundamentală a democrației și societății românești: PARLAMENTUL?!”.
Ion PREDOȘANU

P.S. O româncă, ce lucrează în Marea Britanie, i-a scris o Scrisoare pe pagina sa de Facebook, doamnei Carmen Iohannis căreia îi recomandă: „Opriți-vă din shopping și vizitați orfelinatele din România!” (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here