Cu mult mai periculoase decât pericolele externe – nu puţine, ce-i drept – sunt numeroasele piedici interne. Pe care şi le pun singuri aleşii noştri ori numiţii în fruntea unor instituţii centrale ale (in)justiţiei sau ale instituţiilor de forţă.
De-o pildă, preşedintele Klaus Iohannis a păstrat şi încă mai păstrează pe importante funcţii mulşi dintre cei cu care predecesorul său Traian Băsescu se laudă că „fac parte din echipa mea”. Mă refer la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi – sibiancă la fel ca primul bărbat în stat -, la Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, celebră pentru abuzurile comise împreună cu Kovesi în cazul gălăţencei Mariana Rarinca, şi desigur la prim-adjunctul directorului SRI, generalul Florian Coldea. O statistică europeană de spune că România, cu o populaţie de cel mult 20 de milioane de locuitori, are un număr de interceptări dublu faţă de Franţa, cu 50 de milioane de locuitori.
Iar, se ştie, DNA şi SRI merg mână-n mână, între cele două instituţii existând un parteneriat de care Laura Codruţa Kovesi e tare mândră. Ba chiar precizează la multe dintre dosarele instrumentate de DNA că se bazează pe interceptări ale SRI şi nu pe probe, cum ar fi normal. Că preşedintele Klaus Iohannis a găsit de cuviinţă să-l reşapeze pe ex-directorul SIE din vremea lui Băsescu e o altă poveste.
Mulţi ai strâmbat din nas la iniţiativa preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, de a institui o comisie senatorială de analiză a modului în care se face justiţia în România.
La acea comisie au fost invitate asociaţiile profesionale ale magistraţilor, inclusiv CSM-ul, ONG-uri şi reprezentanţi ai societăţii civile. Analiza se va finaliza cu un Raport şi, de ce nu, chiar cu unele recomandări, după cum a anunţat iniţiatorul acesteia.
Deocamdată, România deţine primul loc din Europa la procesele pierdute la CEDO, în urma cărora statul român – adică, noi contribuabilii – plătim sute de milioane de euro. E limpede că va trebui să se schimbe ceva la nivelul întregii societăţi, la nivelul partidelor şi să nu se mai bată câmpii cu formula mincinoasă a „statului de drept”. Una atât de dragă Amiralului Distrugerii naţionale, cum mai este supranumit Traian Băsescu!
Salariile celor care se fac că lucrează în Justiţie sunt extrem de mari. Chit că nici acestea nu le ajung, iar şpăgile nu au dispărut la judecători. Ca şi la procurori. Anual, sumele alocate prin buget instituţiilor de forţă au crescut inimaginabil. Iar la rectificările bugetare iarăşi nu au fost uitate. În primul rând, SRI, STS şi SIE! Ceea ce ne dovedeşte că România este un stat de drepţi şi nu un stat de drept.
*
Şi la capitolul birocraţia din instituţiile statului ori ale administraţiei publice stăm la fel de prost. Statul degeaba e la loc de cinste! Mă uitam ieri şi la drumarii Gorjului plantaţi pe drumul judeţean ori interjudeţean, nimeni nu mai ştie exact, dintre Buduhala-Brădiceni şi Peştişani.
Va veni iarna, iar drumul ce se construieşte cu bani europeni e tot neterminat. La podul peste râul Bâlta, în faţa bisericii din Drăgoieşti, se lucrează. Asta după ce se asfaltase. Rigolele din Brădiceni nu-s gata.
Iar între Brădiceni şi Buduhala am văzut vrei trei-patru indivizi pe post de constructori ce stăteau pur şi simplu proptiţi în cazmale. Normal, se făceau că lucrează. Dacă până la 31 decembrie 2015 drumul nu-i gata, banii europeni rămân nefolosiţi şi lucrarea se va putea continua.
Dar cu bani ai Consiliului Judeţean Gorj!
ION PREDOŞANU
