Campanie PSD la Hurezani şi Turburea

585

Alianța Electorală PSD-UNPR – PC se mobilizează la Gorj, astfel încât să obțină peste 60% pentru candidatul la Președinția României, Victor Ponta. Dialogul, seriozitatea și forța reprezentanților Alianței vor face ca obiectivul propus, să fie atins.

_MG_1272Staff-ul de campanie al Partidului Social Democrat a continuat acţiunea de mobilizare a activului de partid şi a militanţilor din teritoriu.
Ieri, președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, președintele executiv, Ion Călinoiu și secretarul formațiunii politice, Gheorghe Milosteanu, s-au deplasat în comunele Turburea și Hurezani, acolo unde au fost convocate și echipele locale de campanie electorală din 18 localități.
_MG_1243„Alături de nevoile clare, de locuri de muncă, inclusiv a tinerilor ca să nu mai plece, în condiții mai bune în învățământ și sănătate, primul lucru pe care îl cer oamenii, este să lucrăm în liniște și să ne unim. Președintele care ne unește, este Victor Ponta, și de aici trebuie să plecăm”, a declarat Ion Călinoiu, președinte executiv PSD Gorj. Conducerea judeţeană a alianţei a atras atenţia tuturor participanţilor că misiunea este una foarte grea, iar obiectivul în această campanie este ca în Gorj să se obțină un procent cât mai mare, peste media pe țară.
_MG_1236Campania pe care o va duce Alianța Electorală PSD – UNPR –PC va fi una bazată de proiecte, și de fiecare dată, răspunsurile pe care le vom avea la astfel de atacuri vor fi unele decente, lipsite de „mizerii” şi care să arate adevărata faţă a Guvernării Ponta din ultimii doi ani.
Concluzia unanimă a fost una singură: Alianţa PSD- UNPR- PC are puterea, resursele umane şi forţa de a lupta pentru ca Victor Ponta să devină Președintele României.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here