Campionatul Național de Drift, din nou pe Transalpina

Piloţi din patru ţări vor lua parte la cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Drift, care se va desfășura în zilele 16 şi 17 iunie pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din țară, Transalpina. După ce anul trecut a găzduit etapa finală a campionatului, Transalpina a fost inclusă și anul acesta în calendarul competițional. De la start nu vor lipsi campionul en-titre Călin Ciortan, dar și alți piloți care au titluri în palmares precum Sorin Ene, Traian Bușe, Răzvan Frățianu și Istvan Szabo. Ungurul Csaba Vigh, finalistul European Battle din primăvară, bulgarul Atanas Kolev și campionul Poloniei, Marcin Banovics, sunt printre cei 40 de piloți înscriși la etapă. La eveniment va lua parte şi gorjeanul Vlad Stănescu, unul dintre cei mai buni piloți ai campionatului. Proba se va desfășura sâmbătă și duminică între kilometri 19 şi 21 ai DN 67C , între localităţile Novaci şi Rânca, organizatorii anunţând că traseul ales este considerat cel mai spectaculos din acest sezon. Astfel, traficul va fi închis sâmbătă și duminică între orele 8:00 – 13:00 și 15:00 – 20:00. “Este a doua oară când se organizează Campionatul Național de Drift în judeţul nostru pe DN 67 C. Reuşim să facem acest lucru mulţumită organizatorilor Romanian Drift Community, care au venit iarăşi la noi şi ne-au cerut ajutorul. Noi am cerut mai departe ajuotrul, ca şi organizatori locali, autorităţilor publice locale şi judeţene care au fost lângă noi. Le mulţumim pe această cale: Prefecturii Gorj, Consiliului Judeţean Gorj, ISU Gorj, IJJ Gorj, Primăriei Novaci. Vom avea participanţi din Polonia, este pentru prima dată când vin în zona noastră, o să vină o echipă numeroasă din Polonia, dar şi piloţi din Ungaria, Bulgaria şi, bineînţeles, România. Aşteptăm cu drag spectatorii pe coasta de la Rânca, la S-uri, aşa cum le ştie toată lumea. Sperăm să nu fie ultimul eveniment de acest gen, pentru că sunt foarte mulţi iubitori de sporturi auto-moto în Gorj”, a declarat şeful de securitate al traseului, Cristian Tudor. Romanian Drift Community a anunțat că prezentarea oficială a piloților înscriși la etapă va avea loc vineri, de la ora 15:00, la Insulița din Târgu Jiu, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, atunci când peste 1.000 de gorjeni au asistat la scurtele demonstrații înaintea battle-urilor de pe Transalpina.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here