Cinci în greva foamei la CEO, împotriva discriminării

482

Trei angajaţi ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) au intrat, ieri dimineaţă, în greva foamei, în faţa sediului Companiei, în semn de protest faţă de abuzurile conducerii unităţii, ei acuzând administraţia de acordare în mod diferenţiat a primelor de 8 Martie. Greviştilor li se vor putea alătura şi liderii sindicali, dacă negocierile reluate azi nu vor duce la rezultatul dorit de negociatorii, care reprezintă angajaţii CEO.

Potrivit sindicalistului Emanoil Tomescu, angajat al Termocentralei Rovinari, decizia de a recurge la această formă de protest a fost luată după ce, de 8 Martie, doar femeile care sunt înscrise în sindicatele agreate de conducerea CEO, au beneficiat de primă, restul angajatelor fiind discriminate. Greviştii îi solicită managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, să remedieze situaţia şi să le acorde tuturor salariatelor respectivii bani. “Spunem «Stop discriminării!» pentru că după cum ştiţi, pe 8 Martie, o zi simbolică pentru femei, administraţia cu anumite sindicate aservite, s-au gândit ei aşa ca să nu dea bani decât la salariatele care sunt în acele sindicate. Suntem aici în primul rând pentru colegele noastre şi cele care sunt în sindicate, şi cele care nu sunt sindicalizate. Cerem administraţiei să repare imediat această umilinţă pe care au făcut-o colegelor noastre. S-a creat un precedent, niciodată nu a mai fost în minerit şi în energie o asemenea situaţie în care salariaţii să nu primească prime decât dacă sunt în sindicatele agreate de conducere. Nu o să agreăm niciodată acest lucru. La bugetul acestei companii contribuim toţi salariaţii, noi credem că este incorect ca administraţia şi anumite sindicate să urmărească să dea anumite drepturi numai la cei care au semnat acel acord”, a spus Emanoil Tomescu. El a menţionat că angajatele care au beneficiat de primă erau membre în sindicatele care au semnat un acord cu administraţia, documentul fiind folosit până la semnarea noului Contract Colectiv de Muncă. Nu toate sindicatele au fost însă de acord cu semnarea respectivului document, mare parte din ele participând în ultimele săptămâni la proteste de amploare împotriva măsurilor anunţate de conducerea CEO.
greva foamei2Alături de Tomescu au mai intrat luni în greva foamei şi Florin Predescu şi Petre Goanţă, angajaţi ai UMC Lupoaia şi UMC Pinoasa.
Celor trei grevişti ai foamei din faţa CEO li s-au alăturat câteva ore mai târziu şi Relu Constantinescu, de la UMC Roşia şi Marius Pascu, de la UMC Peşteana.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here