Cinci secole de la prima atestare documentară a localității Brădiceni

774

Autoritățile din comuna Peștișani vor marca așa cum se cuvine, pe 8 septembrie, împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a satului Brădiceni, localitate care, cu 300 de ani în urmă, era târg(burg), iar cu 100 de ani în urmă chiar capitală de plasă cu 17 comune arondate. Manifestările vor avea loc pe terenul de sport de la căminul cultural din Brădiceni, numeroși artişti de muzică populară urmând să încânte audiența.

Sub titulatura “Brădiceni veche vatră românească-500 de ani de atestare documentară 1518-2018”, pe scenă vor urca începând cu ora 18.30, artiştii Ileana Lăceanu, Diana Istudor, Elisabeta Vasile, Roberta Crintea, Adriana Popovici, Marian Stelea, Taraful Ciulei, Florin Badea, precum şi trupa Today. De la manifestări nu va lipsi nici Ansamblul Folcloric “Emilia Bubulac” din Peştişani. Organizatorii evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Peștișani. “Sărbătorim o localitate cu foarte multă istorie, care a dat mari oameni acestei ţări. În urmă cu 300 de ani era târg. A fost capitală de plasă. Plasa avea 17 comune arondate. Era cum este Târgu Jiu pentru Gorj. Şi târgurile de atunci, în înscrisurile austriece, este trecut ca şi burg, ceea ce înseamnă oraş. Trebuie să plătim tributul care se cuvine şi comunităţii din Brădiceni pentru însemnătatea ei”, a declarat Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here