Comerciant de artificii, cercetat de poliţişti

349

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins oferind spre vânzare articole pirotehnice din categoria I, fără a poseda autorizaţie. Comerciantul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

În după-amiaza zilei de 17 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi ai Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au efectuat o acţiune în Piaţa Centrală din municipiu, în vederea depistării deţinătorilor şi comercianţilor ilegali de materiale pirotehnice. Cu această ocazie, oamenii legii au prins în flagrant în bărbat în vârstă de 32 de ani, care încerca să vândă artificii, fără a deţine autorizaţie. „Poliţiştii au constatat că F.C., de 32 ani, administrator al unei firme, oferea spre comercializare articole pirotehnice din categoria I, fără a poseda autorizaţie. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 31 bucăţi artificii din categoria I. Bărbatul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, în conformitate cu prevederile art. 37, alin.3, din Legea nr. 126/1995- republicată”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here