Concurs interjudeţean de programare pentru liceenii din Oltenia

396

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică (ACE), din cadrul Universităţii din Craiova, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dolj, organizează în perioada 16 februarie – 28 martie 2015 concursul interjudeţean de programare “Constantin Belea ProCon”. Competiţia se adresează elevilor de liceu din Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Scopul concursului este acela de a stimula dezvoltarea competenţelor elevilor din domeniul disciplinei de Informatică, precum şi de a conştientiza elevii din regiune în legătură cu oportunităţile ulterioare de angajare în domeniul CTI, aflat într-o accentuată expansiune, atât în Craiova şi Regiunea Sud-Vest Oltenia, cât şi în întreaga ţară. La acest concurs sunt invitate să participe echipe din toate liceele din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea. Fiecare echipă participantă la concurs va fi formată din elevi ai aceluiaşi liceu şi va fi coordonată de unul sau mai mulţi profesori de informatică din acelaşi liceu.

Calendarul concursului
Concursul “Constantin Belea ProCon” are patru etape: etapa de înscriere, etapa de antrenament, etapa de preselecţie şi etapa finală. Toate etapele concursului se vor desfăşura on-line. Fiecare echipă îşi va crea un cont pe platforma de concurs, sub îndrumarea coordonatorilor, cu care va participa la etapele concursului. Etapa de înscriere a echipelor în concurs se va desfăşura în perioada 16 – 17 februarie. Tot pe data de 16 februarie va debuta şi etapa de antrenament, ce se va încheia pe 13 martie. În cadrul acestei etape echipele vor învăţa să utilizeze platforma de concurs şi instrumentele software necesare în cadrul etapelor de preselecţie şi a etapei finale. Etapa de preselecţie este programată pe data de 14 martie iar echipele vor lucra în cadrul laboratoarelor de informatică ale liceelor din care fac parte.
Conducerile şcolilor vor asigura supravegherea video pe parcursul probei, iar înregistrările video vor fi transmise Facultăţii ACE din Craiova. La sfârşitul etapei de preselecţie vor fi selecţionate pentru etapa finală primele 10 echipe, în ordinea descrescătoare a punctajului final.
Etapa finală se va desfăşura în data de 28 martie, la sediul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică din cadrul Universităţii din Craiova. Regulamentul complet poate fi consultat pe platforma concursului http://procon.ace.ucv.ro.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here