Condamnări pentru furt de țeavă de la CEO

606

Magistrații au condamnat mai multe persoane pentru implicarea într-un furt de țeavă de alamă din cadrul Complexului Energetic Oltenia, asta după ce, anul trecut, procurorii operau și primele arestări în acest dosar. Acum inculpații și-au primit pedepsele, acestea nefiind definitive. Ana Neghină, gestionară în cadrul Termocentralei Turceni, a primit o condamnare de 3 ani de închisoare, în timp ce două “ajutoare” ale sale au primit aceeași pedeapsă, dar cu suspendare. “Condamnă inculpata Neghină Ana, la pedeapsa de 3 ani închisoare. (…) Condamnă fiecare din inculpaţii Nicuţi Ştefănel Sorin şi Dumitraşcu Pavel, la pedeapsa de câte 3 ani închisoare. (…)Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform art. 92 C. penal”, a decis instanța.
Pe perioada în care sunt sub supraveghere, inculpații trebuie să respecte o serie de interdicții, ei trebuind să fie permanent la dispoziția autorităților judiciare. Ambii trebuie să presteze și câte 60 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Filiași, ei fiind arestați preventiv în cursul anului trecut pentru 20 de zile. Acum instanța a dispus și ca inculpații să despăgubească CEO pentru prejudiciul creat. “Admite în parte, cu precizarea ulterioară, acţiunea civilă , formulată de partea civilă SC CEO SA. Obligă în solidar inculpaţii Neghină Ana, Nicuţi Ştefănel Sorin şi Dumitraşcu Pavel, la plata către partea civilă a sumei de 71.451 lei, cu titlu de despăgubiri. Obligă inculpata Neghină Ana, la plata către partea civilă a sumei de 570.251,80 lei, cu titlu de despăgubiri”, a decis instanța.
În dosar a mai fost trimisă în judecată și o a patra persoană, Tamara Bălănoiu, însă aceasta a fost achitată de către instanță, statul urmând să suporte în cazul său și cheltuielile judiciare. Ceilalți inculpați au de achitat cheltuieli judiciare ce variază între 2000 și 2500 de lei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here