Constănţeni daţi dispăruţi la Rânca

În seara zilei de sâmbătă, la ora 21:57, un cabanier din Rânca a sesizat Dispeceratul IPJ Gorj prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că soţii P.S. şi P.M., ambii de 28 ani, din comuna Corbu, judeţul Constanţa, au plecat în jurul orelor 12:00-12:30, cu un autoturism de teren de culoare verde pentru a se plimba pe drumuri greu accesibile şi nu au mai revenit la cabană.

Poliţişti, jandarmi şi salvamontişti au efectuat activităţi de căutare a celor două persoane imediat după ce li s-a semnalat dispariţia. A doua zi însă, în jurul orelor 11:20, cele 2 persoane semnalate ca dispărute au fost însă identificate în zona montană, în timp ce se întorceau către cabană.

Din declaraţiile acestora a rezultat faptul că în timp ce se plimbau cu autovehiculul de teren pe un drum forestier situat la aproximativ 12 km de staţiune, autovehiculul li s-a împotmolit şi nu au mai putut reveni în staţiune.

Cele două persoane nu au suferit vătămări ale integrităţii corporale pe timpul dispariţiei şi nici nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here