Controale la comercianţii de lichid de spălat parbrize şi antigel

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au efectuat în luna octombrie mai multe controale în rândul operatorilor economici care comercializează lichid antigel şi lichid de spălat parbrize. Pentru 12 dintre cei 15 comercianţi verificaţi, controalele comisarilor din cadrul CJPC Gorj s-au soldat cu amenzi în valoare totală de peste 13.000 lei.

În perioada 18 – 24 octombrie, comisarii CJPC Gorj au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea lichidului antigel şi a lichidului de spălare parbrize. În cadrul acestei acţiuni au fost verificaţi un număr de 15 operatori economici, 12 dintre aceştia fiind sancţionaţi contravenţional. Potrivit reprezentanţilor CJPC Gorj, valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 13.250 lei, asta ca urmare a verificării şi constatării cu abateri de produse în valoare de 5.586 lei. „Au fost verificate următoarele aspecte: starea ambalajelor astfel încât să împiedice orice pierdere de conţinut; recipientele să fie prevăzute cu un sistem de închidere de siguranţă pentru copii; informatii despre denumirea chimică a substanţei/substanţelor periculoase conţinute precum şi existenţa simbolurilor şi indicaţiilor de pericol. Ca urmare a verificărilor efectuate s-au constatat abateri privind neafişarea preţurilor într-un mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit la produsele comercializate, nefiind constatate neconformităţi privind parametrii declaraţi”, se arată într-un comunicat emis de CJPC Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here