Craiova a pierdut primul amical. Mangia: “Principalul obiectiv este să muncim”

539

Universitatea Craiova a suferit o înfrângere la limită (0-1) în primul amical al verii, disputat, duminică, împotriva formaţiei V-Varen Nagasaki. Echipa din prima ligă japoneză s-a impus cu scorul de 1 – 0, prin reușita lui Nakahara din minutul 27. Partida a avut loc pe stadionul din centrul sportiv Fulpmes (Austria). Pentru acest prim joc de pregătire, antrenorul Devis Mangia a trimis în teren următoarea echipă: 1. Popescu – 27. Martic, 6. Kelic, 2. Tiago, 30. Dimitrov, 8. Mateiu, 23. Zlatinski, 3. Briceag 9. Burlacu, 14. Glavina, 33. Mihăilă. Rezerve: 35. Dică, 49. Preduț, 24. Gardoș, 21. Rossi, 22. Bărbuț, 16. Markovic, 40. Puțaru, 39. Juncu, 32. Borța, 37. Șerban, 18. Bîrzan. Oltenii au ratat cea mai mare ocazie în minutul 6, când Burlacu a fost găsit excelent în careu de o pasă a lui Briceag, însă portarul advers a avut un reflex de senzaţie. În schimb, japonezul Nakahara a marcat pentru 1–0 cu o execuție plasată, de la marginea careului, fără şanse pentru Popescu. La pauză, Rossi a intrat în locul lui Zlatinski, iar Bărbuț l-a înlocuit pe Mihăilă.  La 10 minute după startul reprizei secunde, goalkeeperul Popescu s-a evidențiat prin două parade la aceeași fază.  În minutul 62 au fost efectuate noi modificări: Gardoș a intrat pe gazon în locul lui Kelic și Markovic în locul lui Glavina. Peste alte 4 minute, Juncu a intrat în locul lui Tiago. Până la final, au mai fost efectuate modificările: Puțaru în locul lui Martic, Borța în locul lui Dimitrov, Bîrzan în locul lui Burlacu și Șerban în locul lui Rossi. Craiova nu şi-a mai creat oportunităţi mari de a înscrie. Alex Mitriţă şi Nicuşor Bancu s-au alăturat, luni, echipei în Austria. “Nu s-a accidentat nimeni, asta este cel mai important din jocurile amicale. Rezultatele nu sunt importante. A fost bine până acum în Austria, puţin greu, dar asta e normal. Am încredere în ceea ce facem aici şi sunt sigur că vom fi pregătiţi 100% pentru Supercupa cu CFR Cluj. Suntem fericiţi că au fost suporteri olteni şi aici”, a declarat căpitanul Universităţii, bulgarul Hristo Zlatinski. “Suntem aici să muncim, cealaltă echipă a stat mult mai bine din punct de vedere fizic, dar noi suntem la început de pregătire, a fost un amical util. În Japonia, campionatul s-a întrerupt doar pentru că e Cupa Mondială. Suporterii Craiovei sunt peste tot în lume, sunt fericiţi că am câştigat Cupa, dar acum trebuie să muncim şi mai mult pentru sezonul viitor. Acesta este principalul obiectiv”, a spus antrenorul juveţilor, Devis Mangia. Supercupa cu CFR Cluj este programată pe 14 iulie, la Craiova.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here