Craiova începe “curăţenia”

578

Universitatea Craiova a confirmat despărţirea de mijlocaşul italian Fausto Rossi. Din păcate, fotbalistul care a trecut pe la Juventus a stat mai mult prin tribune în perioada în care a fost legat contractual de Ştiinţa, acuzând numeroase accidentări. Rossi a fost considerat un transfer foarte important pentru olteni la venirea sa în România, având în C.V. formaţii importante precum Cordoba CF, Real Valladolid CF, Brescia sau Vicenza. Rossi a jucat în naţionala Under-17 a Italiei, pentru reprezentativa Under-20, dar şi la selecţionata Under-21, cea mai importantă realizare din cariera sa de fotbalist profesionist fiind accederea în finala Campionatului European Under-21 din anul 2013. Selecţioner era chiar antrenorul actual al Craiovei, Devis Mangia. Mijlocaşul italian a jucat doar 7 partide la Universitatea, bifând în total 289 de minute. În acest debut de campionat el a evoluat doar la echipa secundă a clubului din Bănie, unde a adunat 3 partide și a marcat un gol, în meciul încheiat la egalitate, 2-2, cu Sporting Roșiori. Potrivit presei centrale, Rossi ar fi avut un salariu de cel puțin 10.000 de euro/lună.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here