Pe autorul acestei cărţi, Constantin E. Ungureanu, l-am cunoscut acum o jumătate de veac, când ne aflam la vârsta tuturor promisiunilor, ca tineri profesori de limba şi literatura română, domnia sa la Ţicleni, iar eu la Târgu-Cărbuneşti, ambele localităţi fiind pe atunci mai mult cu faţă rurală decât citadină.
Încep cu această precizare rândurile ce vor urma menite a însoţi, ca o prefaţă colegială, noua apariţie editorială, ce poartă semnătura prestigiosului slujitor al catedrei, cu o binecunoscută şi recunoscută vocaţie didactică şi longevitate pilduitoare de o jumătate de veac, în exercitarea unei nobile profesii. M-am considerat îndreptăţit să o fac, pentru că şi în paginile acestei cărţi, precum şi în altele care au precedat-o, amprenta profesorală este pregnant pusă în evidenţă, în sensul căutării şi aflării cu discernământul sprijinit pe lecturi îndelungate şi aprofundate ale cărţilor de literatură (şi nu numai), cu rol hotărâtor în exercitarea cu împliniri relevabile a profesiei implicate în opera de instrucţie şi educaţie a numeroase generaţii de elevi. Nu încape îndoială că atât cartea de faţă, ,,Itinerare spirituale”, cât şi cele care au precedat-o, purtându-i semnătura, s-au născut nu din vanităţi trecătoare, ci din conştiinţa autorului lor că pot fi spre folosul mai întâi al elevilor şi profesorilor, dar şi al tuturor celor ce înţeleg să se împărtăşească din învăţăturile cărţilor. Roadele cercetărilor temeinice, comentariile avizate şi atent formulate se vădesc a izvorî din preocuparea autorului de a evidenţia esenţialul, semnificaţiile majore ce se cuprind în scrierile unor înaintaşi celebri, valori certe ale culturii, ale literaturii naţionale, dar şi în viaţă, în faptele unor intelectuali şi creatori de mai restrânsă anvergură, ale căror merite profesionale şi spirituale se impun prin exemplaritatea lor. Asemenea constatări sunt pe deplin legitimate de prezenţa cu contribuţii de istorie şi critică literară, de stilistică şi gramatică, de intervenţiile publicistice, care, toate, l-au făcut cunoscut pe profesorul Constantin E. Ungureanu, prin colaborările la reviste şi ziare, cu precădere din arealul oltenesc, dar nu numai, între care ar fi de amintit, mai întâi, riguros alcătuita ,,Portal-Măiastra”, ,,Luceafărul în Oltenia”, ,,Literaria”, ,,Constelaţii diamantine”, ,,Interfluvii”, ,,Gorjeanul”, ,,Caietele Columna”, ,,Antemeridian & postmeridian”, ,,Adevărul”, ,,Tribuna învăţământului” etc. Diversitatea tematică a cărţilor de până acum stă mărturie edificatoare pentru spiritul studios, competenţa şi devoţiunea intelectuală, civismul de aleasă calitate ce l-au caracterizat şi îl caracterizează pe autorul lor. Aduc dovezi convingătoare, în această privinţă, prin conţinutul lor, prin expunerea lor limpede, expresivă, a ideilor şi interpretărilor propuse, volumele: ,,Monografia Grupului Şcolar Industrial de Petrol Ţicleni”, 2006, lucrare în colaborare, ,,Limba română. Valori stilistice şi modalităţi de predare-învăţare” (2008), aceasta revizuită şi completată în 2010 de ,,Limba română. Valori stilistice la nivel lexical, fonetic şi gramatical” sau ,,Corespondenţa lui Vasile Alecsandri” (2009) şi mai recenta carte a sa, ,,Interferenţe” (2013). Cum se vede, o recoltă bogată, prin care, ajuns la anii deplinei maturităţi, ai unor bogate acumulări spirituale, se materializează disponibilităţile şi înzestrările creatoare ale profesorului de vocaţie, dar şi ale cercetătorului stăpân pe instrumentarul critic fără de care nu ar fi posibile oneste şi complexe interpretări ale vieţii şi operelor aşezate cu depline temeiuri ideatice şi estetice în prim-planul literaturii, istoriei şi criticii noastre literare.
Cartea de faţă, ,,Itinerare spirituale”, prin bogatul şi diversul ei sumar, prin acurateţea şi logica riguroasă a argumentelor avansate, prin adânca participare afectivă, precum și prin claritatea şi expresivitatea expunerii ideilor şi concluziilor desprinse în urma unor aprofundate analize, se constituie într-o nouă şi concludentă dovadă a responsabilităţii intelectuale ce a impus atenţiei scrierile profesorului Constantin E. Ungureanu.
Studii precum ,,Mihai Eminescu în viziunea lui Tudor Vianu”, ,,Tudor Vianu, comparatisul, despre Mihai Eminescu” sau ,,Tudor Vianu despre stilistica poeziei lui Mihai Eminescu” impun prin o atentă sinteză a ideilor-forţă ale scrierilor marelui profesor şi subtilului estetician, prin care se deschid largi orizonturi în înţelegerea în adâncime a operei genialului poet, fără egal în literatura română. Într-o simetrică alăturare, aflăm, în carte, remarcabile pagini consacrate ,,personalităţii proteice” a istoricului şi criticului literar, prozatorului, poetului, dramaturgului, eseistului şi publicistului George Călinescu, pe care, încă din titlul prezentării complexe ce i-o dedică, nu ezită a-l numi drept ,,o minte genială a românilor”, susţinându-şi cu multiple argumente izvorâte din creaţia acestuia, categorica afirmaţie, insistând cu legimitate asupra ideii potrivit căreia, ,,prin scrierile sale de istorie şi critică literară, a demonstrat că actul critic este un act de creaţie.” De regulă, evocarea vieţii şi operei unor înaintaşi iluştri, de primă mărime, în panteonul literaturii naţionale, este prilejuită de unele date calendaristice privind împlinirea unor cifre rotunde de la naşterea sau trecerea ,,în nemurire” a acestora, gestul autorului ,,Itinerarelor spirituale” sugerând neostentativ, dar ferm, şi o atitudine polemică faţă de graba cu care se crede de către mânuitorii unor condeie pripite că pot fi aruncate în uitare valori fundamentale ale spiritualităţii autohtone, ba chiar că ele pot fi supuse cu lejeritate denigrărilor necugetate. Dintr-o asemenea perspectivă, fără a absolutiza întâietatea ei, se cer parcurse, neîndoios cu folos, consideraţiile autorului împătimit de obiectul muncii sale de o viaţă, profesor de limba şi literatura română, dedicate altor mari nume: Liviu Rebreanu (,,scriitor nocturn, trudnic şi exigent”), Octavian Goga, în legătură cu geneza unei celebre poezii, ,,Dăscăliţa”, înscriindu-se cu o opţiune credibilă, I.D. Sârbu, al cărui jurnal devine un pretext nu doar pentru reflexiv asupra ,,biografiei sociale şi formaţiei intelectuale” ale neîndreptăţitului scriitor şi gânditor, Octavian Paler, un moralist şi un erudit unic, Petre Pandrea, ,,mandarinul valah”, apărător al moralei şi tradiţiei ţărăneşti. Un loc aparte, în cadrul primului capitol al cărții, a cărei arhitectură a fost, se vede, atent gândită de autor, i se acordă sculptorului de universală recunoaștere, Constantin Brâncuși, cel care a imprimat spiritul românesc în arta sculpturală a lumii, ale cărui creații deschizătoare de drumuri înnoitoare au fost și sunt comentate în savante și superlative exegeze, în volume ce ar putea alcătui numai ele o uriașă bibliotecă.
Autorul „Itinerarelor spirituale” se pronunță, în comentariile sale, despre viziunea lui Petre Pandrea asupra creatorului de geniu, Brâncuși, formulează considerații pertinente privind „doi olteni, în devenire celebri”, la Paris, Constantin Brâncuși și Jean Negulescu, acesta din urmă dedicându-i lui Brâncuși, în cartea sa, „Drum printre stele”, un capitol de mare interes pentru cunoașterea unor importante etape din viața sculptorului, relevă perseverența cu care distinsul cărturar Dumitru Dănău s-a ilustrat ca „un veritabil brâncușofil”, cum o dovedesc lucrările sale „De la Piatra de hotar din neolitic la Piatra de hotar a lui Brâncuși” și „Demiurgul”. Analizează cu finețe romanul „Sfântul din Montparnasse”, scris de Peter Neagoe, scriitor și pictor american, originar din Transilvania, fost coleg al lui Brâncuși la Academia de Arte Frumoase din București, cei doi artiști păstrând prin ani o pilduitoare prietenie ce va dura „până la ultimele clipe ale vieții”.
Cu îndreptățire, în primul și amplul capitol al cărții, este inclusă și o evocare bine informată a scriitorului cărturar gorjean, Alexandru Ștefulescu, ilustrat printr-o remarcabilă „vocaţie de istoric și arheolog ale cărui cercetări s-au materializat în importante cărți de pionierat ce-au atras atenția istoricului Nicolae Iorga. De un deosebit interes, nu doar informaţional, documentar, ci și emoţional, sunt articolele consacrate unor scriitori și profesori gorjeni, o bună parte provenind din zona Cărbunești-Țicleni. Printre aceștia, am aflat evocările încărcate de o colegială căldură consacrate unor profesori sau scriitori gorjeni pe care i-am cunoscut din anii debutului meu la catedră, Dumitru Ciocârlie și Emanoil Cinteză, pe alții mai târziu, între care profesorul Marin Arcuş, prezentat ca „o minte luminată a Rădineștilor, un nume cu renume printre gorjeni” sau profesorul literat Miron Dobroiu, plecat în lumea umbrelor înainte de vreme ori pe eminentul medic primar specialist, Cornel Munteanu, autor al unor apreciate lucrări științifice, fiind deopotrivă un inspirat și redutabil epigramist și prozator, ale cărui calități scriitoricești au atras atenția poetului și criticului de notorietate, Gheoghe Grigurcu, acestuia din urmă descoperindu-i cu surprindere, prin evocarea datorată profesorului Constantin E. Ungureanu, și ilustrări epigramistice. Desigur, am comite o nedreptate dacă nu am numi, fie și în treacăt, numele profesorului scriitor Gheorghe Dascălu, al profesorului literat Costel Răducan, al scriitorului Ion Văleanu-Vâlceanu, al profesorului Constantin Șofei ce-și semnează cărțile cu pseudonimul Dae Rășinaru, al profesorului Alexanru Ionescu și al învățătorului Gheorghe I. Ungureanu, tuturor fiindu-le dedicate meritate și impresionante pagini evocatoare. Și pentru a întregi sumarul complex al aestei prețioase cărți, din multe puncte de vedere, sunt încredințat că cititorii săi se vor opri și la alte articole neenumerate cu deosebire la cele ce încheie volumul, articole consacrate unor subiecte de stilistică și gramatică, domeniu în care, cum a dovedit-o cu prisosință de-a lungul anilor, profesorul Constantin E. Ungureanu e – o spunem fără nicio ezitare – „la el acasă”. În concluzie, prin „Itinerare spirituale”, ce se adaugă cărților ce au precedat-o, distinsul profesor și avizatul cercetător Constantin E. Ungureanu își îmbogățește propria bibliografie cu o carte deosebită. Ea se recomandă prin complexitatea problematicii abordate, prin spiritul metodic care l-a călăuzit în exprimarea cu sobrietate și franchețe a opiniilor, implicându-se astfel cu luciditate și discernământ critic în dialogul intelectual atât de necesar, imperios cerut de ezitările și nu o dată excesele negatoare ale unei etape ce se cere depășită, spre a putea consemna cât mai grabnica revenire la un climat de normalitate și de impunere a valorilor reale, a faptelor spirituale ce merită a fi cunoscute și promovate.
Nicolae DRAGOȘ
