Cultura

O revistă longevivă: “Convorbiri literare” / 150 de ani de la apariție / 100 de ani de la moartea lui Titu Maiorescu

 | 07 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

După cum se cunoaște, în 1863, la Iași, ia naștere o societate literară și cenaclu, „Junimea”, „o adunare privată de iubitori ai literaturii și ai științei, de iubitori sinceri” (Titu Maiorescu), având ca inițiatori un grup de tineri în frunte cu Titu Maiorescu, căruia se alătură „cele mai disparate spirite: veselul voltairian Pogor cu sistematicul politic Carp, melancolicul Teodor Rosetti, cu (pe atunci) umoristul Iacob Negruzzi”.
Prima denumire a societății a fost „Ulpia” sau poate chiar „Ulpia Traiană”, dar, la propunerea lui Titu Maiorescu, se revine asupra acestei denumiri pedante. După multe discuții, Teodor Rosetti propune ca denumire „Junimea”, acceptată cu bucurie de către toți ceilalți. Prin aceasta, „S-a lepădat copilul de satana pedantismului”, așa că „În numele Domnului, boteze-se dar «Junimea», exclamă Pogor, și „Junimea” a rămas până în ziua de azi”.
În curând, societatea va avea și o tipografie, pentru a edita „o mare antologie pentru uzul școalelor, cât și pentru public îndeobște”.
Dar tot Titu Maiorescu vine cu propunerea de a înființa și „un jurnal literar” în care s-ar tipări scrierile citate și aprobate de societate și în care să putem rezuma o parte din discuțiile noastre ce prezintă un interes general” (Iacob Negruzzi). Toți au fost de acord, dar, din discuții, s-au născut două întrebări: Cum se va numi acest „copil” al „Junimii” și cine va fi directorul?
După mai multe propuneri, „una mai ciudată decât alta”, Iacob Negruzzi consideră că „o denumire potrivită ar fi «Convorbiri literare»”. „Primesc și eu acest titlu, declară Maiorescu, fiindcă este fără pretenție”, la care adaugă: „Tu ai găsit numele, tu ești dator să conduci revista, fii tu redactorul «Convorbirilor literare»!”.
Prin urmare, revista „Convorbiri literare”, ca organ al societății „Junimea”, apare la Iași, 1 martie 1867, având ca director pe Iacob Negruzzi.
Primul număr apare în 300 de exemplare, cu o prefață de Iacob Negruzzi, după care urmează studiul lui Titu Maiorescu, „Despre poezia română” ce apare în primele șapte numere consecutiv. Foate bine primită, sunt nevoiți să scoată o a doua ediție, cu 500 sau chiar 800 de exemplare. În primii șase ani, a apărut bilunar, apoi a devenit o revistă mensuală.
Programul inițial al revistei era strict literar, fără imixtiunea politicului, era promovată o critică obiectivă și continua, mai ales, în primele decenii, tradiția „Daciei literare”, „ca punct de întâlnire și înfrățire” pentru scriitorii din toate provinciile românești.
În prima decadă a „Convorbirilor literare”, Titu Maiorescu își publică principalele studii: „Poezia română la 1867”, „În contra direcției de astăzi în cultura română” (1868), „Asupra poeziei noastre populare” („Convorbiri literare” de la 15 ianuarie 1868”), „Observații polemice” (1869), „Direcția nouă în poezia și proza română” (1872).
Aceste studii apar în prima etapă a „Junimii”, cu desfășurare la Iași, o perioadă cu accente de critică violentă, orientată în trei direcții: limbă, literatură și cultură. Acum se elaborează principiile sociale, lingvistice și estetice ale junimismului.
În aceeași decadă, își publică Vasile Alecsandri „Pastelurile”, majoritatea lor în intervalul 1868 – 1869, și poeziile din volumul „Legende”, apărute cele mai multe între 1872 – 1875.
Mihai Eminescu publică o parte din poeziile sale: „Epigonii” (1870), „Floare albastră” (1873), „Dorința” (1876) etc.
A doua etapă a „Junimii” (1874 – 1885) cuprinde activitatea desfășurată atât la Iași, cât și la București, și se caracterizează prin consolidarea „noii direcții”, cu diminuarea criticismului junimist. În paginile revistei ,,Convorbiri literare” apare studiul lui Titu Maiorescu, „Literatura română și străinătatea” (1882), de asemenea, apar poezii ale lui Vasile Alecsandri („Ostașii noștri”) și operele de maturitate ale lui Mihai Eminescu, Creangă și Caragiale.
Alți colaboratori ai revistei: Iacob Negruzzi, Vasile Conta, Ion Ghica, Duiliu Zamfirescu. S-au remarcat și doi istorici de seamă, căpătând ulterior o faimă mondială: A.D. Xenopol și Nicolae Iorga.
Meritul lui Titu Maiorescu, un spiritus rector al ,,Junimii” și conducătorul spiritual al „Convorbirilor literare”, este incontestabil. Pe lângă faptul că le-a oferit scriitorilor paginile revistei, a comentat și a contribuit la impunerea lor, a intuit valorile excepționale din operele marilor clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale și Ioan Slavici.
„Convorbirile literare” au contribuit la cultivarea limbii române literare, Titu Maiorescu sancționează aberațiile lingvistice din presa vremii, la dezbaterea unor probleme de limbă contribuie filologi ca: Lambrior, Burlă, Cihac, Gaster și Lazăr Șăineanu. Revista a contribuit la difuzarea marilor valori ale literaturii universale, grație unor traducători competenți, Olănescu – Ascanio, Șt. Vârgolici și Iacob Negruzzi, au fost traduse capodopere ale unor autori ca: Homer, Boileau, Dante, Leopardi, Petrarca, Hugo, Musset, Heine, Lamartine, Baudelaire, Rilke etc.
Primii 25 de ani reprezintă perioada cea mai fructuoasă a „Convorbirilor”.
Ultima etapă a „Junimii” începe după 1885, când este strămutată la București și revista „Convorbiri literare”, după ce veniseră pe rând în Capitala României mai întâi Titu Maiorescu, apoi cei mai mulți junimiști, ultimul fiind Iacob Negruzzi, directorul revistei, unii dintre ei ocupând funcții politice.
Activitatea, mai ales cea de cenaclu, se diminuează, spiritul de asociere se destramă din motivații diferite: unii au intrat în politică, alți foști colaboratori au îmbătrânit, iar unii au murit prea de timpuriu. Mutată la București, a fost schimbat formatul revistei, fiind editată la tipografia Socec & Teclu. La conducerea revistei se perindă mai mulți directori: Ion Bogdan, din ianuarie 1902, și fratele său, G. Bogdan – Duică, istoric literar, care se ocupă de partea literară, apoi D. Evolceanu. Din ianuarie 1907, un nou director, un eminent geograf și literat amator, Simion Mehedinți, iar din 1924, Al Tzigara – Samurcaș, critic de artă și, în fine, ultimul diretor, I.Z. Torouțiu, istoric literar, un pasionat al documentelor literare, până la 1 martie 1944, când revista este interzisă.
În toată această perioadă, revista nu mai este consecventă principiilor inițiale, capătă un caracter preponderent universitar, publicând studii istorice, filosofice, filologice și geografice.
„Bătrânele «Convorbiri literare», glorioasa revistă a lui Titu Maiorescu, notează Liviu Rebreanu, se află de vreo două decenii în agonie, încăpută pe mâini nepricepute, se depărtase de actualitatea literară, anchilozându-se tot mai adânc prin colaboratori și colaborări dureros de mediocre”.
Când era director Simion Mehedinți, Eugen Lovinescu publică în „Convorbiri literare” între 1910 – 1913, „Critica și istoria literară. A zecea muză”, scrieri despre Costache Negruzzi, I.L. Caragiale și cronici.
De fapt, Eugen Lovinescu își dedică ultimii ani ai vieții (m. 1943) istoriei literare, studierii „Junimii”, junimismului și corifeului Titu Maiorescu, ale cărui cursuri le-a audiat în perioada studenției bucureștene: „Monografia” lui Titu Maiorescu, în 2 volume (1940), ,,Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică” (1943), „Titu Maiorescu și contemporanii lui”, vol. I şi II (1943-1944), „P. Carp” (1941) și „Antologia ideologiei junimiste” (1942).
Apariția revistei „Convorbiri literare” este interzisă în 1944, Titu Maiorescu, ctitor al criticii literare românești, îndrumător al vieții literare și al culturii, oponent al etimologismului ciparian, al purismului și al analogismului pumnian, susținând introducerea alfabetului latin, dascăl prestigios al numeroaselor generații de studenți, orator, creator de stil și cultură, om politic (ministru, prim – ministru), una din marile personalități căreia cultura românească îi datorează enorm, are soarta scriitorilor puși la index, nestudiindu-se o perioadă în școli și facultăți.
Începând cu luna mai 1970, la Iași, revista „Convorbiri literare” apare într-o nouă serie, editată sub egida Uniunii Scriitorilor. Este o revistă mensuală, care urmează tradiția „Daciei literare”, reunind colaboratori locali cu scriitori din toate regiunile țării.
D. Ignea, Andi Andrieși, Horia Zilieru, C. Ciopraga, M. Drăgan, Ion Istrati, mai târziu, Alexandru Călinescu, Daniel Dimitriu și Al. Dobrescu sunt printre primii colaboratori.
Având în vedere mai ales profilul critic, literar, al revistei, sunt atrași colaboratori din afară, din rândul criticilor literari consacrați: Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Al. George, Mircea Iorgulescu și alții.
În prezent, revista „Convorbiri literare” este condusă de Cassian Maria Spiridon (director), Mircea Platon (redactor-șef), Dan Mănuca (redactor-șef adjunct), Dragoș Cojocaru (secretar general de redacție), Marius Chelaru, Constantin Dram, Liviu Papuc și Antonio Patraș (redactori).
Din Colegiul de redacție face parte și scriitorul gorjean, o valoare literară în plan național, Gheorghe Grigurcu.
Demnă de semnalat este preocuparea ,,convorbiriștilor” ieșeni de a realiza un set de volume cu istoria veche a revistei de la 1 martie 1867, când apare, și până în 1944, când este interzisă.
Revista „Convorbiri literare”, îndrumătoare și creatoare de conștiință națională, a contribuit la propășirea literaturii și culturii naționale, la dezvoltarea limbii române literare și la promovarea valorilor literare universale.
Constantin E. Ungureanu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL