Festivalul de Folk şi Baladă, afectat de criza financiară

819

foto10Ajuns la ediţia cu numărul IX, Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului”, va aduce, şi anul acesta, la Târgu-Jiu, nume mari ale muzicii folk. Pentru ca festivalul să se poată organiza în continuare, Consiliul Local Târgu-Jiu ajută prin alocarea unei sume de bani. Problemele financiare sunt multe, însă, astfel că, din păcate, anul acesta festivalul se va întinde pe mai puţine zile.

Organizat în fiecare an la începutul lunii august, Festivalul de Folk şi Baladă a pus Târgu-Jiul pe lista oraşelor în care muzica bună este la ea acasă. De-a lungul timpului, pe scena teatrului de vară şi nu numai au urcat aproape toţi cei care au dat viaţă muzicii folk, de la regretata Tatiana Stepa, la Sorin Minghiat, Dinu Olăraşu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Dan Vană, Emeric Imre şi mulţi mulţi alţii. Pe lângă ducu bertziaceştia, bineînţeles, în fiecare an au cântat, atât în faţa publicului cât şi a juriului, concurenţii, de asemenea valoroşi. Festivalul, organizat de Şcoala Populară de Artă cu ajutorul Consiliului Judeţean dar şi a Primăriei şi Consiliului Local Târgu-Jiu, a fost, anul acesta, la un pas de a nu se mai organiza, datorită crizei financiare. Pentru ca acest eveniment cultural să nu moară, cu atât mai mult cu cât a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din ţară, Consiliul Local Târgu-Jiu a aprobat ieri, în şedinţa lunară, alocarea sumei de 7 500 lei.

Doar două zile de festival

Festivalul se va desfăşura, totuşi, pe parcursul a numai două zile, anul acesta, din cauza fondurilor destul de reduse. Dar, chiar dacă este un an de criză, organizatorii nu vor face rabat vasile seicarude la calitate aceştia declarând că „şi la această ediţie vor evolua pe scenă, la închiderea fiecărei seri a festivalului, nume sonore româneşti din domeniul muzicii folk, precum Vasile Şeicaru, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Zoe Alecu, Maria Gheorghiu, Emeric Imre, oferind publicului târgujian spectacole de excepţie”. Bugetul festivalului a fost estimat la suma de 45 mii lei, iar contribuţia municipalităţii, de 7 500 lei va fi folosită pentru achitarea unora dintre cheltuielile de cazare şi masă pentru participanţi, concurenţi şi invitaţi. Înscrierea, pentru concurenţi, se va face până în data de 5 august, fişele de înscriere fiind trimise pe adresa de e-mail spa_tgjiu@yahoo.com. Premiile oferite de juriu şi instituţiile organizatorice vor avea o valoare totală de 7 200 lei, la care se vor adăuga şi premii din partea partenerilor media sau a sponsorilor.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here