Culturile de căpșuni, compromise

688

Deși calendaristic ne apropiem tot mai mult de 1 Mai, la nivelul județului continuă să fie înregistrate precipitații abundente, mai ales sub formă de ninsoare în zona montană. La Rânca a nins cât nu a nins toată iarna, până și cabanierii fiind surprinși să descopere că stratul de omăt trecea joi la prânz de o jumătate de metru. Aceștia promit că în weekend se va putea schia pe pârtia principală din stațiune, turiștii interesându-se deja dacă pot face rezervări și dacă pârtia va fi funcțională. Accesul spre stațiune este fără probleme, drumarii intervenind permanent cu utilaje pentru a menține circulația fluentă. De abia după prânz aceștia s-au oprit din lucru, după ce au muncit ore în șir, inclusiv cu o freză, nu doar cu lame, pentru a da zăpada la o parte de pe carosabil.
Ninsorile au coborât însă din zona montană spre localitățile de la poalele munților, la Polovragi ningând peste culturile de căpșuni, spre disperarea celor care se ocupă cu creșterea acestor plante. Oamenii și-au văzut acum grădinile acoperite cu omăt de aproape o palmă, temerea lor cea mai mare fiind dată de faptul că până la începutul săptămânii viitoare, pe perioada nopților, sunt prognozate temperaturi negative. “A nins, din păcate, și dacă până mai ieri toată plantația era albă de la flori, acum e albă de la zăpadă. Avem toată cultura sub stratul de omăt și nu cred că vom mai putea salva ceva. Anul trecut, am reușit să scoatem o producție de 4 tone, dar acum cred că nici pentru gust nu o să mai rămână, dacă vine gerul, așa cum se aude. Sperăm să se îndrepte totuși vremea și să nu fie necazul atât de mare”, a spus Monica Nanu, unul dintre cultivatorii de căpșuni din Polovragi.
Primarul localității, Gheorghe Epure, spune că după ce va trece acest episod de vreme rea va înainta către autoritățile județene și, dacă e nevoie, chiar către Guvern, o solicitare pentru despăgubirea celor care au de suferit de pe urma intemperiilor. Trei sferturi din locuitorii comunei Polovragi trăiesc de pe urma culturilor de căpșun, o plantă care s-a adaptat foarte bine climei de aici în ultimii ani. Niciodată până acum nu au fost însă temperaturi negative și căderi de zăpadă după ce a fost legat rodul, speranțele localnicilor fiind date acum de acele plante care încă nu au înflorit și care ar putea lega rod spre sfârșitul lunii, când vremea va reveni la temperaturi normale pentru această perioadă a anului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here