Cum a scăpat ”Șfaltz” de arestul la domiciliu, după ce a mers la cazinou

582

Florin-Viorel Falcoe , zis ”Șfaltz”, tânărul de 22 de ani, din Târgu-Jiu, judecat în urma unui scandal care a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie, într-un club din municipiu, a fost arestat la domiciliu, la începutul lunii martie, după ce a încălcat termenii controlului judiciar. Acesta nu a respectat obligațiile impuse de magistrați, de a nu se deplasa în sălile de jocuri și în cazinourile din oraș, dar și aceea de a nu deține, a nu folosi și a nu purta arme. Decizia definitivă de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile a fost stabilită pe 2 martie, la Tribunalul Gorj, însă pe 22 martie, târgujianul a scăpat de noua măsură, întrucât a aflat prima sentință în dosarul în care a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, hotărârea fiind atacată de acesta. ”Condamnă inculpatul Falcoe Florin Viorel la pedeapsa de șase luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de șase luni de închisoare pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Rovinari sau Colegiului „Gheorghe Tătărescu” Rovinari, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune. Constată că inculpatul a fost reţinut în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, de la data de 06.12.2016 până la data de 07.12.2016, respectiv arestat la domiciliu în cauză de la data de 02.03.2017 la zi. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu în privinţa inculpatului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, a decis magistratul de caz.  Primul termen pentru analizarea apelului va avea loc pe 27 aprilie, la Curtea de Apel Craiova.

Instanța a mai decis să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile și să comunice schimbarea locului de muncă.

”Șfaltz” este și ”parte vătămată” într-un alt dosar de distrugere, în care inculpate este Eduard Laurențiu Năzdrăvanu. Tânărul de 20 de ani a ajuns în atenția oamenilor legii în luna februarie, după ce, în timp ce conducea un autoturism Audi pe strada Victoria, ar fi intrat, intenționat, în coliziune cu mașina la volanul căreia s-ar fi aflat Florin-Viorel Falcoe , zis ”Șfaltz”. Ulterior ar fi avut loc un schimb de replici dure. Năzdrăvanu este acuzat și că, după tamponare, ar fi coborât din autovehicul și l-ar fi alergat cu toporul pe Șfaltz, pe străzile din municipiu.

 

Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here