Cartea domnului Călin Georgescu, „Cumpăna României” (Ed. Christiana, 2016), este mai mult decât „o apariţie editorială de excepţie”, deoarece ea pare să marcheze un moment important în trezirea conştiinţei româneşti autentice, concretizat prin prezentarea unui „proiect realist de ţară”. Un astfel de demers, odată implementat, este susceptibil de-a declanşa o stare de spirit benefică şi constructivă, ce poate conduce la împlinirea unei vechi şi permanente doleanţe naţionale: renaşterea României. Crezul autorului este ferm: „Demnitatea şi bunăstarea ţării şi a noastră ca neam – sunt principalul scop, acum şi în viitor”. Iar „în România va fi din nou bine atunci când ţara va fi condusă de oameni de glie, care vor face istorie, nu politică”.
Pe dr. Călin Georgescu îl recomandă realizările sale remarcabile şi funcţiile de top pe care le-a avut. Expert internaţional de marcă în dezvoltare durabilă (sustenabilă), este actualmente director executiv al Institutului ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii de la Geneva, despre care declară: „noul institut şi-a propus schimbarea bursei la nivel mondial printr-un indice extrem de bine marcat matematic, precis, cu privire la modul în care mai avem capacitatea de a consuma resursele planetei. Omenirea este într-o puternică derivă, iar problema ei fundamentală va sta în consumul de resurse. Acest indice va opri jaful produselor naturale produs de marile corporaţii, arătând cauza”.
A fost preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma pe Europa (organizaţie compusă din oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari publici, al cărui scop este să supună atenţiei întregii lumi aspecte referitoare la viitorul planetei), coordonator al proiectului Guvernului României de Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (în 1999 şi 2008) şi director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare din Bucureşti (în perioada 2010-2013). Este autorul volumului Pentru un ideal comun şi coautor al volumelor România 2020, Reprofesionalizarea României, Şansa României – oamenii, România post-criză, România după criză şi Reprofesionalizarea.
În anul 2014 a lansat manifestul mişcării „Motivaţia: România“, în care se afirmă: „Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim ţara, să ne recâştigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut şi înspre viitor. Să ne preţuim, să ne vedem unii altora calităţile şi să colaborăm în loc să ne călcăm în picioare şi să ne dăm coate pentru a ajunge în fruntea bucatelor. Să revenim la normalitate, la simplitate şi la curăţenie”. Numele lui a fost vehiculat pentru funcţia de premier al ţării în noiembrie 2015 (după căderea Guvernului Ponta).
Aşadar, ţinând cont de acest palmares impresionant şi pentru a-l parafraza pe academician Gheorghe Păun (care a realizat un „cuvânt înainte” al cărţii, numit „Un proiect de ţară – revoluţionar, dar realist”) „autorul ştie ce spune”. Iar în ceea ce ne spune, el „provoacă frisoane – cele ale sentimentului de participare la istorie, într-un moment de inflexiune al acesteia”.
În prefaţa volumului, Eugen Mihăescu (membru de onoare al Academiei Române) consideră că ne trebuie mai ales oameni oneşti, „iar Călin Georgescu este un patriot apărător al interesului naţional; această carte este crezul şi programul său”.
În postfaţă, prof. dr. Pavel Chirilă apreciază că autorul cărţii „este motivat şi determinat să facă ceva bun pentru conaţionalii lui şi, deopotrivă, pentru memoria celor care au murit pentru neam”, întemeindu-şi „soluţiile şi rezolvările posibile, ieşirea din marasmul economic, cultural, moral şi spiritual, pe credinţa creştină şi valorile ei, pe munca cinstită, pe dreptate, pe duhul de pace care suflă în aceste meleaguri şi pe conservarea frumuseţilor carpatine”.
Proiectul de ţară al lui Călin Georgescu, gândit pe baza conceptului de dezvoltare durabilă, poate fi rezumat în trei cuvinte cheie, ce reflectă tot atâtea „obiective simple şi clare”: hrană, apă şi energie. Iar implementarea lui pare să fie nu numai necesară, dar şi grabnică, deoarece atingerea limitelor resurselor planetei în general şi a vârfului consumului de petrol în special va fi urmată de o prăbuşire accelerată, iar schimbările climatice şi dezastrele naturale produse de acestea vor limita şi mai mult creşterea economică. Iar acest lucru se pare că este foarte aproape. Mai exact, „În preajma anului 2020 se prefigurează cea mai serioasă şi reală criză a omenirii: criză de apă şi hrană. De acum înainte nu va mai exista creştere definită ca bunăstare adusă de producţia industrială, ci doar contracţie”. Ceea ce se consideră astăzi „creştere economică” este de fapt una „neeconomică”, pentru că „mai multă creştere” înseamnă de fapt „o mai mare îndatorare, mai multă poluare, o mai mare limitare a biodiversităţii, o şi mai puternică destabilizare a climei şi a sistemului ecologic planetar. Urbanizarea, globalizarea, creşterea economică rapidă au fost posibile datorită fluxurilor înalte de energie spectaculos de ieftină, atât în termeni monetari, cât şi ecologici. Modelul actual, favorabil „creşterii”, presupune „o lăcomie tot mai mare şi tot mai mulţi bani pentru corporaţiile care corup politicile guvernamentale şi instituţionale”. Menţinerea lui va duce la contracţie, al cărei efect „va împinge civilizaţia spre penurie şi, mai mult ca sigur, va produce mari şi nebănuite dezordini sociale. Atunci colapsul nu va fi decât o chestiune de probabilitate matematică”.
Călin Georgescu porneşte de la o scurtă prezentare a contextului global-istoric în care este plasată România, pentru a se înţelege mai bine „unde merge lumea”. El constată că: „În ultima sută de ani, omul a alterat dramatic creaţia multimilenară a lui Dumnezeu. A folosit puterea faustică a tehnologiei ca să manipuleze natura, fără să ţină cont că planeta noastră este un organism viu”. Şi s-a ajuns foarte departe în exploatarea unei planete cu resurse finite şi la primejduirea relaţiei noastre cu mediul înconjurător (sunt prezentate în acest sens numeroase date oficiale ale unor organisme internaţionale de prestigiu). Este adevărat că „planeta ne poate hrăni pe toţi, dar nu poate hrăni lăcomia noastră”. Această exploatare creşte în paralel cu explozia demografică la care asistăm, de la un miliard de oameni în 1830 la şapte miliarde astăzi, deşi „4 sunt malnutriţi, 2 suferă din lipsă de apă şi 1 miliard de foame”, ceea ce arată că şi calitatea hranei a ajuns o mare problemă. Există şi aspecte morale ale consumului de alimente, deoarece „atât agricultura, cât şi pescuitul şi acvacultura comportă practici lipsite de echitate”, iar „impactul enorm al zootehniei de tip industrial încă nu este, din păcate, bine cunoscut”.
Autorul nu enumeră doar problemele lumii noastre. El propune şi un „plan de acţiune” pentru a ne adapta la noua realitate a „contracţiei susţinute”, care să impună „o nouă economie şi un nou model de civilizaţie”. În esenţă, pentru a răspunde „fluxurilor de energie mai scăzută” este necesar să simplificăm „sistemele noastre sociale, politice şi economice, pentru a provoca mai puţine pagube pământului şi climei şi pentru a putea trăi cu un buget energetic mai scăzut. Obiectivul suprem este să ducem o viaţă sănătoasă într-o societate sănătoasă; sănătatea solului, a plantelor, a animalelor şi a oamenilor trebuie tratate ca o singură, mare provocare”.
Oricum, epoca economiilor la scară mondială este spre final. Cum „episodul vremelnic al globalismului corporatist păleşte în faţa reducerii resurselor vitale”, economiile trebuie să redevină locale şi regionale. Marile corporaţii, care practică politica neoliberală, prea mari şi complete, „nu mai pot fi suportate de cantitatea de energie disponibilă şi de realităţile viitoare ale formării capitalului”. De aceea, trebuie investit „în întreprinderile mici şi mijlocii pentru a crea mai multe locuri de muncă” şi „într-o versiune de agricultură organică la scară redusă, care aplică ultimele achiziţii ale ştiințelor biologice, cu scopul de a înlocui agricultura înalt subvenţionată şi larg poluatoare”. Trebuie investit, de asemenea, în inovaţia inspirată de natură care „presupune o mai bună adaptare a organismului uman la habitatul natural”.
Aşadar, soluţia autorului este doar una: „simplu într-un sistem simplu. Prosperitate prin simplitate”. Investiţia într-o astfel de „infrastructură a viitorului” ne pune în poziţia de-a face faţă provocărilor care ne aşteaptă şi ne va face să ne recâştigăm „libertatea spiritului şi demnitatea”.
În ceea ce priveşte strict ţara noastră, autorul consideră că „una din marile probleme ale României contemporane este deconectarea de la realitate”, mulţi români hrănindu-se cu aparenţe şi imagini mincinoase cauzate de „bâlciul mediatic al clasei politice, mirajul unui paradis consumist, amăgirile «prosperităţii» aduse de străini şi promisiunile deşarte ale «democraţiei globale». Înrobiţi „societăţii spectacolului” (lipiţi de ecranul televizorului sau telefonului inteligent), ei pierd capacitatea de-a înţelege ce se întamplă cu adevărat în jurul lor şi sunt astfel împiedicaţi să răspundă provocărilor lumii de astăzi. Mai grav este că „cei care ne-au înrobit au tot interesul să ne ţină în ignoranţă”.
Vestea bună este că depinde de noi să punem capăt deteriorării globale, iar cea rea este că nu mai există soluţii reale care să ne permită continuarea de a trăi economic şi cultural exact ca până acum. Este nevoie să numim cu precizie cauzele şi apoi să găsim soluţii pentru problemele zilelor noastre. Călin Georgescu crede însă că trebuie făcută o deosebire clară între „soluţiile corecte politic”, care continuă să susţină ceea ce este de nesusţinut, şi „soluţiile inteligente” pentru circumstanţele în schimbare, cărora trebuie să le facem faţă.
Sorin Lory Buliga
