Cursuri de calificare pentru angajaţii din sistemul sanitar

496

Asistenţi medicali, infirmiere, moaşe, dar şi alţi reprezentanţi ai sistemului sanitar gorjean au participat, joi, la a treia conferinţă regională din cadrul proiectului „Acces la formare profesională continuă pentru angajaţii din sectorul sanitar – PROSANIT”  POSDRU 164/2.3/S/138111. Evenimentul s-a desfăşurat la  un hotel din centrul municipiului Târgu-Jiu şi s-a bucurat de o prezenţă importantă. Activităţile proiectului presupun recrutarea grupului ţintă, participarea la sesiuni de orientare şi consiliere şi cele 3 cursuri de calificare din cadrul proiectului: baby-sitter, îngrijitoare bătrâni la domiciliu şi îngrijitoare bolnavi la domiciliu.

Proiectul „Acces la formare profesională continuă pentru angajaţii din sectorul sanitar – PROSANIT” a demarat la data de 29.04.2014, având o durată de 18 luni, fiind implementat de către OAMGMAMR în parteneriat cu CEPECOM SRL. La conferinţa organizată la Târgu-Jiu în data de 9 octombrie au fost invitaţi să participe reprezentanţi din domeniul sanitar, atât persoane ce pot reprezenta grupul ţintă al proiectului (asistenţi medicali, infirmiere, moaşe, etc.), dar şi directori de unităţi medicale, persoane cu funcţii de conducere în acest sistem, reprezentanţi mass-media, dar şi persoane ce doresc să cunoască mai multe, legat de implementarea fondurilor europene în România şi activităţile din cadrul proiectului.

Activităţile proiectului
DSC_0049Prin organizarea acestui eveniment s-a dorit promovarea activităţilor din cadrul proiectului şi atragerea unui număr cât mai mare al persoanelor ce doresc să facă parte din grupul ţintă al proiectului. Au fost prezentate  activităţile proiectului în ordine cronologică, adică ce înseamnă recrutarea grupului ţintă, participarea la sesiuni de orientare şi consiliere şi cele 3 cursuri de calificare din cadrul proiectului: baby-sitter, îngrijitoare bătrâni la domiciliu şi îngrijitoare bolnavi la domiciliu.
De asemenea, s-a prezentat în detaliu activitatea de orientare şi consiliere. Fiind o conferinţă interactivă, s-a făcut o simulare a ceea ce se va întâmpla în cadrul sesiunilor de orientare şi consiliere. Participanţii la această conferinţă au avut posibilitatea să adreseze întrebări sau să-şi exprime opinia referitoare la acest proiect.
Fiecare participant a primit un set de documente informative legate de proiect, precum şi o broşură.  Proiectul este un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni!
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here