În această duminică prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos – intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniți de pretutindeni la marea sărbătoare a Paștilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Prooroc și Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârșise cea mai mare dintre nenumăratele sale minuni –învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, și aștepta sosirea Lui și se pregătea să îl întâmpine sărbătorește.
Hristos se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le demonilor pe care îi scotea să nu dea de știre că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecați să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum, însă, venise vremea să descopere oamenilor vrednicia sa de Mesia și intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia. Totuși, El n-a venit ca să se facă împărat pământesc ori să așeze poporul israelit mai presus de celelalte popoare, deși tocmai aceasta era așteptarea iudeilor. Împărăția lui Hristos nu este din această lume și slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraților pământești.
El se arată în Ierusalim cu o înfățișare sărăcăcioasă și smerită: fără cai și care mărețe, fără nici o strălucire exterioară. Este, totuși, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeștii smerenii, a blândeții, a virtuții – fiindcă aceste mari calități duhovnicești sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii și stăpânirii. Împărăția lui Hristos nu este din această lume și slava Lui trebuia să fie altfel – mai presus de lume, dumnezeiască. Și El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Ședea pe asin, ținându-Și capul nu ridicat cu semeție, ci adânc plecat, și înrourând sfinții Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit și pătimitor, liniștit și blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi și feștila fumegândă nu o va stinge ( Isaia 42,3). Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greșită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire și boală prin care îi spune: “Dacă ai fi cunoscut și tu ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta!“ ( Luca 19,41). Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la ușa inimii noastre și bate încetișor, așteptând să I se deschidă și să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la ușa noastră. Așadar poporul saltă ținând în mâini ramuri de finic, strigând: “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!“, așternându-și hainele sub copitele asinului. Copiii strigau înălțând laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-și amintească de spusele proorocului Zaharia: “Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, căci iată, Împăratul tău vine la tine drept și biruitor, smerit și călare pe asin, pe fiul celei de sub jug!” ( Zaharia 9,9). Și totuși, cărturarii și fariseii și arhiereii, care știau această proorocire, sufereau și cârteau, iar în cele din urma, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: “ Ceartă-I, Tu nu auzi ce zic ?“. Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-ați citit că din gura pruncilor și a celor ce sug ți-oi pregătit lăuda? Daca vor tăcea aceștia, pietrele vor striga“ ( Matei 21,16 ; Luca 19;39-40 ). Ce pervertire a inimii omenești! În loc să-L proslăvească de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înțelegeau că Domnul n-a venit să strige legea, ci să o împlinească. Acum Domnul intră în Ierusalim și merge la patima de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a tuturor, păcatele noastre pe cruce răstignindu-le și pironindu-le, eliberându-ne astfel din blestemul legii în veci amin.
Preot capelan Chiriac Dumitru Cristian, Paraclisul Sfântul Pantelimon Spital Tg-Cărbunești
