Deputatul Iriza, uneşte în scop lucrativ parlamentarii Puterii şi pe cei ai Opoziţiei din Gorj

370

Parlamentarul Scarlat Iriza, totodată preşedinte al PSRO Gorj, vine cu o iniţiativă destul de interesantă la nivelul judeţului, propunându-şi astfel să pună la masa discuţiilor toţi deputaţii şi senatorii din judeţul nostru. Iriza explică, public, foarte simplu acest demers astfel: “după trei ani de mandat ca parlamentari de Gorj, cei 11 senatori şi deputaţi, printre care se numără şi subsemnatul, nu pot face dovada că au contribuit, la modul real, la stoparea declinului economic, social şi cultural al acestui judeţ”.

Iriza face o analiză corectă, explicând fără menajamente motivul pentru care parlamentarii de Gorj ar trebui să colaboreze pentru binele acestui judeţ. “Având în vedere disproporţia uriaşă între costurile de bani publici cu care funcţionează cei 11 parlamentari şi beneficiile efective pe care mai degrabă nu le aduc gorjenilor, propun ca în cel mult două săptămâni să organizăm o întâlnire de lucru în cadrul căreia să stabilim, de comun acord, obiectivele comune ale celor 11 parlamentari de Gorj, în beneficiul acestui judeţ, în funcţie de nevoile de intervenţie prioritare”, transmite prin intermediul unui comunicat parlamentarul PSRO. Deputatul este convins de necesitatea acestui demers dar şi de faptul că parlamentarii invitaţi la întâlnirea de lucru vor pune în balanţă concluziile trase de el şi necesitatea unei astfel de întâlniri pentru gorjeni. “Dacă nu vom stabili nişte obiective comune şi dacă nu vom acţiona în echipă pentru îndeplinirea lor, există riscul să fie irosit şi ultimul an din actualele mandate de parlamentari, fapt care ar accentua declinul economic, social şi cultural al Gorjului”, a conchis Iriza.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here