De ziua copilului se taie tot, inclusiv buricul politicii guvernamentale. Tăierile sunt fără vărsare de sânge, dar au cu siguranţă incisivitatea şi consecinţele unui atac de panică la nivelul întregii societăţi româneşti. Ziua copilului, care ar fi trebuit să ne găsească în căutarea unor mici cadouri pentru cele mai dragi bucurii ale părinţilor din fiecare familie, ne găseşte fie la mitinguri, fie la pichetări de prefecturi.
Astfel în loc să conducem copiii la desene pe asfalt, ne conducem părinţii la desene pe conştiinţă. Duritatea măsurilor impuse de preşedintele Traian Băsescu va marca definitiv conştiinţa generaţiei următoare, deoarece copiii noştri vor avea mereu în faţă imaginea neputinţei noastre. Fără îndoială, noi suntem cei vinovaţi de tot ceea ce ni se întâmplă acum. Noi ne-am lăsat cumpăraţi şi vânduţi prea ieftin, către o minoritate numită clasa politică. Toţi componenţii acestei clase sunt premianţi la oportunism şi repetenţi la responsabilitate. Sunt însă maeştri la făcut averi şi nedreptăţi.
Noi nu avem cum să justificăm copiilor noştri toate eşecurile, deoarece lor le putem lăsa moştenire o ţară datoare şi un viitor compromis în totalitate.
De ziua copiilor le putem face cadou nepriceperea şi ezitările noastre cotidiene, dar pentru că nimic nu ne poate ajuta, le mai lăsăm şi prostul obicei al discordiei în momentele grele. Noi, ciuruiţii celor 20 de ani de boemă politică le putem spune doar atât: am fost naivi şi fraieri. Şansele noastre, dacă mai există vreuna, sunt puţine şi presupun amputarea tuturor veniturilor clasei politice, deoarece nici un om politic nu trăieşte doar din activitatea politică, aceasta până în 2012. A doua şansă ar fi justificarea tuturor veniturilor şi impozitarea lor la adevărata valoare, pentu fiecare cetăţean. A treia şansă ar fi declasificarea secretelor economice financiar-bancare individuale şi colective, prin solicitarea expresă făcută instituţiilor bancare internaţionale.
A patra şansă şi nu ultima este reglementarea corectă a programului electoral, cu introducerea votului obligatoriu şi a resposabilizării alesului pentru program şi a electoratului pentru ales; suportarea în comun a oricărui prejudiciu adus dezvoltării naţiunii, pentru că politica nu este o joacă, având în vedere contribuţia ei la situaţia actuală a României.
Dacă ne mai rămâne vreo şansă, trebuie să ne facem timp ca de ziua copilului să le cumpărăm urmaşilor noştri tradiţionalele cireşe şi înaintaşilor noştri o clipă de linişte. Pentru aceste două lucruri putem lipsi de la mitinguri şi pichetări însă acum putem lipsi foarte puţini .
Trebuie să le spunem contemporanilor noştri că organismele financiare internaţionale nu sunt vinovate că partidele politice din România au transformat agiamii în miniştri şi infractorii în notabilităţi, că elita financiară mondială nu cere cazier personal sau diplomatic pentru persoanele care li se recomandă ca fiind reprezentative pentru naţiunea română şi din acest punct de vedere lipsa programelor noastre nu li se poate imputa lor.
Acest lucru se poate imputa coducerilor de partid care neavând ce să pună în schemă şi-au împins în faţă cotizanţii. Astfel pentru că suntem o naţie prea mult metişată, cu prea puţină poftă de muncă şi cu idei serfice pentru ziua de mâine, nu avem decât să cerem scuze copiilor şi părinţilor noştri că ne-am permis să aducem România în sapă de lemn. Apropo ştiţi cumva câte cozi de topor se găsesc în fiecare grădină politică ?
Constantin Bunilă
