Dosar penal la referendumul pentru familie, la Turburea

600

Referendumul pentru familie 2018 s-a încheiat cu dosar penal pentru președintele unei secții de votare și doi membri ai comisiei, din comuna Turburea, după ce au mers cu urna mobilă în localitate, fără să fie însoțiți de un polițist. „Președintele unei secții de votare din comuna Turburea a desemnat doi membri ai comisiei pentru a se deplasa cu urna mobilă, în zona arondată secției de votare, fără să fie însoțiți de polițistul desemnat. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului urnei de vot”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Președintele secției de votare, care este cercetat de polițiști, a refuzat să facă declarații despre acuzațiile care i se aduc. Infracțiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here