DSP Gorj ia la puricat suplimentele alimentare

457

În această perioadă, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj vor desfăşura o acţiune tematică de verificare a câtorva zeci de farmacii din judeţ, vizată fiind comercializarea suplimentelor alimentare. Conform Elenei Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj, acţiunea tematică este una încadrată în Planul naţional de control al unităţilor DSP din ţară, şi supuse verificărilor vor fi suplimentele alimentare din farmacii şi unităţi de tip plafar.
Astfel, se vor face controale în farmacii privind avizarea, etichetarea, compoziţia, ambalarea şi depozitare ale suplimentelor alimentare şi produselor care conţin minerale şi vitamine. Reprezentanţii DSP Gorj vor verifica respectarea prevederilor Ordinului MS nr. 1069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare, verificarea respectării prevederilor Ordinului MAPDR / MS /ANSVSA  nr.1228 / 244 / 63 / 2005 privind prelucrarea, procesarea şi comercializarea plantelor medicinale  şi aromatice utilizate ca atare, parţial procesate sub formă de suplimente alimentare predozate cu privire la notificare, etichetare, menţiuni terapeutice, verificarea respectării prevederilor Ordinului nr.369 / 61 / 291 / 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind introducerea pe piaţă a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale şi alte substanţe. Dacă în timpul controalelor, inspectorii DSP Gorj vor considera că este necsar, se vor face şi prelevări de probe.
Vitaminele provenite din produse alimentare sunt esenţiale, dar consumul suplimentelor fără a urma prescripţiile medicale reprezintă o risipă şi poate duce la deteriorarea sănătăţii, partea cea mai afectată a organismului fiind ficatul. Consumul suplimentelor alimentare este recomandat doar în cazul anumitor deficienţe şi în urma consultării profesioniştilor din sistemul de sănătate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here