Edilul Stamatoiu cere CJ modernizarea celor două drumuri județene, care trec prin Scoarța

723

Primarul din Scoarța îi cere șefului Consiliului Județean să modernizeze și cele două drumuri județene, care trec prin localitate, cel spre stațiunea Săcelu și cel spre Dănești.

“Drumurile sunt în apropiere de Târgu-Jiu, ar putea ajuta la decongestionarea circulației în municipiu. Acum sunt într-o stare proastă, am mai făcut noi plombări” spune Ion Stamatoiu. Edilul a reacționat după ce Cosmin Popescu a anunțat că a semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea drumurilor Câmpu Mare –Alimpești și Cornești-Runcu. “Avem două drumuri județene, unul pe zona Budieni, altul pe zona Bobu care face legătura cu Săcelu și cred că se poate face mult mai multe pentru ele. Investițiile au fost subțiri, deși unul a fost prins într-un program de reabilitare, care s-a oprit. Pe aceste drumuri trec fel de fel de mașini, și de tonaj greu, și este nevoie de o intervenție a CJ. Starea lor este proastă și trebuie reabilitate, iar ele ar fluidiza traficul rutier’’, a spus primarul Stamatoiu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here