-Rep. Domnule General, mie, personal, îmi place să mă adresez cu acest apelativ, care consider că vă reprezintă la un anumit status social destul de înalt şi pe deplin raportat la o personalitate reprezentativă a ultimelor trei decenii, aşa că v-aş întreba, pentru început, cum vedeţi, cu ochii de acum, ai universitarului din Anul Centenar 2018, acel decembrie 1989, privit prin prisma celor 29 de ani care s-au scurs de la evenimentele cruciale care au schimbat istoria României?
-D.V. Ca pe o mică, dar, totuşi, o mare «rană deschisă», pentru că nu s-au rezolvat, câtuşi de puţin, marile probleme pentru care tinerii şi oamenii de toate vârstele au ieşit în acele zile în stradă, ca să lupte cu fermitate împotriva dictaturii şi să înfrunte cu mult curaj şi cu spirit de sacrificiu forţele de represiune ale regimului comunist!
– Rep. Ați discutat cu vreuna dintre persoanele anchetate despre implicarea vreunei țări străine în evenimentele din decembrie 1989 din țara noastră?
-D.V. V-am spus cu ceva timp în urmă, că o întrebare pe care am adresat-o Generalului Victor Stănculescu, și există declarația lui la Dosarul «Timișoara», a fost aceasta: «Dacă a existat o putere străină, o țară străină care a atacat România în decembrie 1989»? S-a uitat lung la mine, probabil a crezut că eu sunt din tabăra… nu ştiu de ce, dar, chiar nu am avut nimic de-a face cu grupul condus de Ion Iliescu. Am aflat şi eu, mai târziu, foarte multe lucruri și vi le spun încă o dată. NU a existat nici un amestec din partea unor puteri străine pentru că armata este făcută pentru duşmanul extern. Orice ministru al Apărării este primul care știe despre un dușman extern. Deci, nu a existat un dușman extern care să ne atace, iar acest lucru, l-am consemnat atunci în declarația mea!
-Rep. Credeţi că au existat unele lipsuri şi au apărut multe lucruri negative după evenimentele din 1989, care au coborât standardul de viaţă al societăţii româneşti?
-D.V. Au fost şi continuă să existe elemente negative puternice după 1989, pentru că eu îmi aduc aminte din tinereţea mea, când eram elev, vă spun, eu n-am auzit de corupţie, de exemplu, pentru am făcut şcoala primară cu cele patru clase la Arjoci, la Godineşti şi am crescut într-o familie de învăţători. Ginerele lor era medic, dar, niciodată, în familia noastră, nu am auzit să se dea note preferenţial unui elev sau că a venit cineva să dea un ban sau o găină învăţătorului sau profesorului!
-Rep. Cum aţi ajuns de la Arjoci, ca să faceţi liceul la Târgu-Cărbuneşti?
-D.V. Mama mea şi tatăl meu lucrau la Târgu-Cărbuneşti, iar acolo, sora bunicii mele era învăţătoare. M-a luat mama acolo, ca să se ocupe de mine. Nu prea eram cuminte, când eram copil!
-Rep. Am fost şi colegi de generaţie, aşa că v-aş ruga să-mi spuneţi, ce amintiri vă leagă de Liceul de la Târgu-Cărbuneşti?
-D.V. Foarte multe amintiri frumoase şi am cuvinte de laudă pentru corpul profesoral, pentru colegi, deci, amintirile sunt interesante, chiar credeam că suntem nemuritori atunci! Eram angrenaţi în sistemul de învăţământ, pentru că nu se admitea să ne ducem nepregătiţi la şcoală şi în plus, fiecare dintre noi eram angrenaţi în activităţi culturale, aveam o trupă de teatru cu care prezentam spectacole prin comunele din jur, aveam şi o revistă care se numea «Muza gilorteană», în paginile căreia, cei care aveau talent, publicam fiecare poezii sau diferite povestiri din viaţă, pentru că era un mediu propice învăţării şi dragostei de carte, valorificării talentului tinerilor, deci, un mediu intelectual creat de către profesorii noştri!
“Implicarea mea în acest proces a constat în faptul că eu le-am dat mandate de arestare”
-Rep. După aceste amintiri frumoase, acum, poate intrăm într-un subiect mai delicat, de aceea, v-aş întreba, dacă dumneavoastră consideraţi că eliminarea cuplului dictatorial, Nicolae şi Elena Ceauşescu s-a desfăşurat în limitele unui proces corect şi dacă s-a constituit pe un temei legal?
-D.V. De această chestiune sunt întrebat din 1989 până în prezent, iar când se apropie decembrie, sunt întrebat de acest proces! Ceea ce nu înţeleg cei mai mulţi sau se fac, pur şi simplu, că nu înţeleg, e faptul că Ceauşescu era în flagrant de crimă, pentru că atunci când prinzi un hoţ sau un criminal asupra faptului când el omoară, aşa era şi el, pentru că el ordonase ca să se tragă asupra manifestanţilor, iar toată lumea, şi cei de la armată şi cei de la interne, şi cei de la securitate, trăgeau de frica lui. S-a demonstrat că în şedinţa de CPEx din 17 decembrie 1989, când i-a acuzat pe ministrul de Interne, pe ministrul Apărării şi pe şeful securităţii, pe Vlad, pe toată lumea, că nu şi-au făcut datoria la Timişoara, că…
-Rep. Un astfel de ordin, credeţi că venea de la «Biroul 2»?
-D.V. Nu mai conta de acum acest lucru! La vremea aceea, Ceauşescu era foarte bolnav, avea diabet, era dependent de insulină, el nu mai putea judeca normal, iar în acea situaţie, Ceauşeasca, cea care ştia bine starea lui de sănătate, considera că trebuie să-l înlocuiască în diferite ocazii, când trebuiau luate nişte decizii, dar, teleconferinţele erau ale lui Ceauşescu, el vorbea în şedinţele cu subalternii, el se adresa populaţiei, deci, el a ordonat să se tragă la Timişoara, iar problema care s-a pus atunci, a fost de a se opri vărsarea de sânge, iar acest lucru nu puteai să-l opreşti decât dacă îl arestai!
-Rep. Ce a însemnat implicarea dumneavoastră în acel proces al cuplului dictatorial?
-D.V. Implicarea mea în acest proces a constat în faptul că eu le-am dat mandate de arestare, pentru că în momentul în care lumea ştia că Ceauşescu e arestat, punea arma jos, se mai linişteau lucrurile, aşa s-a pus problema în clipa aceea!
-Rep. Şi care a fost urmarea?
-D.V. Urmarea a fost că militarii şi-au rupt epoleţii şi s-au alăturat revoluţiei, ca să scape de dictator! Acolo a fost foarte presantă începerea procesului, pentru că eu am avut discuţii cu judecătorii! Bineînţeles, le-am spus, domnule, nu am un dosar făcut cu tot ce trebuie, pentru că mi s-a spus: «Ce, crezi că stă cineva după tine să faci dosare?», pentru că, iată, ăştia nu fac de treizeci de ani dosarele cu victimele de la revoluţie, dar, eu ştiu că s-a spus că trebuie să mergem să începem procesul, iar Popa Gică, Dumnezeu să-l odihnească, a spus că poate o să chemăm şi martori, iar în acele condiţii, am încropit un rechizitoriu, pentru că nu aveam timpul necesar să fac un dosar, iar în acea situaţie, ne-am oprit la infracţiunile cele mai grave, pentru că era vorba despre un dictator, nu era vorba despre un infractor obişnuit, ca să invocăm diferite circumstatanţe, ca să vedem ce rămâne din ele!
-Rep. Oricum, completul de judecată se baza pe acuzaţii foarte grave!
-D.V. Cert este că acele infracţiuni erau prevăzute a fi pedepsite prin pedeapsa cu moartea, aşa era prevăzut în Codul lui Ceauşescu! În consecinţă, a fost o judecată de urgenţă, cum ar veni, pe formula judecăţii care se practica atunci, pentru că dacă îl prinzi pe un criminal în flagrant, îl judeci, deci, asta a fost. Unii critică faptul că a fost prea repede, că a fost în ziua de Crăciun, dar, atunci se murea în stradă, oamenii erau împuşcaţi pe străzi ca nişte câini, nu puteai să te gândeşti că e Crăciunul şi să-i laşi pe oamenii lui Ceauşeascu să împuşte cetăţenii pe stradă? Aceasta a fost atmosfera în care s-a produs atunci procesul!
“«La Mulţi Ani, România», la Mulţi Ani, gorjenii mei”
-Rep. Consideraţi că a fost un proces normal, în asemenea momente anormale?
-D.V. Că n-a fost un proces normal, că n-a fost un proces care să se judece după pofta fiecăruia, este adevărat acest lucru, dar, după aceea au urmat procesele subordonaţilor lui Ceauşescu, al membrilor aparatului de partid şi de stat, în care puteau fi formulate tot felul de acuzaţii care se potriveau şi lui Ceauşescu şi regimului de care ne-am despărţit în 1989, aşa cum se potriveau şi colaboratorilor lui Ceauşescu.
-Rep. V-am găsit astăzi, într-o ipostază inedită, de om gospodar, de om aşezat care trebăluieşte la casa lui, deci, un om care nu se odihneşte nicidecum, la această casă cochetă şi în acelaşi timp modestă, aşa cum îi stă bine unui om raţional, de aceea, v-aş întreba, dacă sunteţi optimist în privinţa evoluţiei viitoare a societăţii româneşti?
-D.V. Eu sunt un optimist de felul meu, întotdeauna am crezut în viitor şi e bine să credem în viitor, ca să nu cădem pradă unor manipulări care se practică mai des acum, prin internet, prin televiziune, şi cred că depinde numai de noi, ca să ne păstrăm ţara pe care am moştenit-o de la înaintaşi, să ne păstrăm limba, să ne păstrăm obiceiurile şi întreaga noastră cultură şi civilizaţie, mai ales că astăzi se discută mult despre civilizaţia geto-dacilor, despre tracii, care sunt strămoşii noştri, dar şi ai italienilor şi ai grecilor, ai civilizaţiei europene. Deci, să nu ne lăsăm «topiţi» în această mondializare pe care o vor unii care au interese economice mercantile şi interese politice, pentru că sunt mai valoroase cultura noastră şi educaţia noastră, decât sumele uriaşe de bani pe care le practică miliardarii în acest moment!
-Rep. Care sunt gândurile pe care vreţi să le adresaţi României în acest An Centenar, în acest decembrie 2018?
-D.V. «La Mulţi Ani, România», la Mulţi Ani, gorjenii mei, iar când spunem România, ne referim la toţi oamenii care trăiesc pe pământul ţării acesteia şi care au această datorie sfântă să menţină şi să continue afirmarea României în lume, ca o putere politică, dar, mai ales, ca un tezaur de cultură şi civilizaţie!
Profesor, Vasile GOGONEA
