Escaladări spectaculoase! ”Spiderman” se întoarce în Gorj, după ce s-a urcat pe un turn înalt de peste 250 de metri

832

Marius, tânărul din Cluj, supranumit ”Spiderman”, care străbate țara în lung și în lat cu tirul, vrea să revină în Gorj. După ce în luna iulie a anului trecut s-a urcat pe un turn înalt de peste 250 de metri, la Târgu-Jiu și a stat agăţat într-o mână, fără nicio măsură de securitate, acesta și-a propus să viziteze întreaga țară, pentru a se cățăra pe pancartele de la intrarea în fiecare județ. Fotografiile fac parte din albumul ”41+1”, postat de acesta pe o cunoscută rețea de socializare, pentru care a primit deja sute de aprecieri. Marius a traversat deja nouă județe, iar următorul ar putea fi Gorjul.
”Acum doi ani am mai început, umblând prin toate colțurile țării cu tirul. M-am gândit să fac ceva frumos, câte un selfie la fiecare limită de județ. Pe vremea aia făceam pozele cu o tabletă pe care abia o țineam în mână și am renunțat. Acum am revenit la idee, întrucât obiectivul unei camere performante îmi oferă o perspectivă de 180°. Venind de la Drobeta-Turnu Severin spre Ardeal am văzut limita de județ Hunedoara. Mi-a trebuit o secundă de gândire să îmi dau seama că merită să reîncep albumul 41+1.

Nu am o ordine în care fac pozele. Depinde unde ajung. Mă uit puțin şi la frumusețea locului, a structurii pe care îmi fac poză. În câte un județ trebuie să ajung din mai mai multe părți ca să găsesc o bornă pe placul meu. Escaladarea lor este destul de periculoasă pentru că sunt destul de vechi şi unele stau să cadă.

Ca dificultate, în județul Vâlcea a trebuit să improvizez nişte chingi ca să pot să urc 4.5 metri. Județul Harghita mi-a oferit în schimb nişte zgârieturi/răni pe antebraț. Dar ce mai contează? Rănile trec….pozele rămân. În curând, în județul Gorj o să fie ceva mai special. Limita de județ Gorj-Hunedoara, situată pe Defileul Jiului ne oferă stâncă, un râu frumos, pădure, o construcție foarte frumoasă şi un drum în lucru de vreo 10 ani”, a declarat pentru Gorjeanul, Marius, tânărul din Cluj.
La sfârșitul lunii iulie a anului trecut, acesta și prietenul său Flaviu Cernescu au fluturat drapelul României, pe turnul CET, din Târgu-Jiu.
La un moment dat se observă cum un lemn cade în gol, însă clujeanul nu și-a pierdut concentrarea.

Tânărul și-a dorit să urce pentru a treia oară pe turnul din Târgu-Jiu, însă a renunțat la plan, după ce consilierii PNL Gorj au solicitat Primăriei Municipiului Târgu-Jiu să ia măsuri ”pentru securizarea zonei”, fiind tăiați câțiva metri din scara de acces.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here