Evaluarea proiectelor de manuale școlare pentru clasa a IV-a, la final

526

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a anunțat că Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), ca autoritate contractantă, a finalizat evaluarea proiectelor de manuale corespunzătoare noilor programe şcolare pentru clasa a IV-a şi a transmis ofertanţilor prezenţi la licitaţie, la finele săptămânii trecute, comunicările privind rezultatul procedurii.

În urma publicării pe SEAP a invitaţiei de participare la licitaţia de manuale pentru clasa a IV-a, s-au prezentat la licitaţia organizată de CNEE 15 ofertanţi/asocieri de ofertanţi, care au depus 58 de oferte pentru 13 loturi de manuale. Deschiderea ofertelor a avut loc pe data de 10 februarie 2016, în prezenţa membrilor Comisiei de evaluare, precum şi a reprezentanţilor operatorilor economici ofertanţi. Rezultatele evaluării proiectelor au fost anunțate la sfârșitul săptămânii trecute. ”La fel ca şi în cazul licitaţiilor din 2014 şi 2015 (pentru clasele I, a II-a şi a III-a), s-a înregistrat un interes deosebit pentru loturile de limba şi literatura română, matematică, ştiinţe ale naturii, educaţie civică, geografie, istorie, în vreme ce alte categorii de manuale şcolare (limba şi literatura maternă pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale, o serie de limbi moderne, precum şi manuale de religie pentru alte culte decât cel ortodox) nu au avut parte de acelaşi interes. Aşa cum se precizează în documentaţia privind licitaţia de manuale şcolare, criteriile de atribuire vizează, în proporţii egale, atât preţul, cât şi calitatea proiectelor de manuale şcolare ofertate. Pe de altă parte, precizăm că evaluarea metodico-ştiinţifică a ofertelor, pe baza criteriilor tehnice de calitate, a fost declanşată după ce cei 65 de evaluatori selectaţi în urma Apelurilor publice, publicate pe site-urile MENCS şi CNEE, au parcurs un program pentru formarea şi dezvoltarea de competenţe necesare evaluării corecte a proiectelor de manuale şcolare”, se arată într-un comunicat al MENCS. După comunicarea rezultatelor evaluării către toţi cei 15 ofertanţi, în conformitate cu prevederile privind achiziţiile publice, aceştia au la dispoziţie zece zile pentru a depune eventuale contestaţii la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Pe măsura solicitărilor pe care CNSC le adresează autorităţii contractante, în termenul legal stabilit, CNEE va formula puncte de vedere argumentate şi va depune documentele solicitate. În termen de 30 de zile de la data primirii ultimelor înscrisuri, CNSC se va pronunţa asupra admiterii/respingerii contestaţiilor depuse. După decizia CNSC, proiectele de manuale şcolare pot intra în procedurile de aprobare astfel încât, începând cu anul şcolar 2016-2017, noile manuale să fie la dispoziţia elevilor şi a profesorilor. ”În condiţiile noului curriculum pentru învăţământul primar, centrat pe formarea de competenţe relevante pentru dezvoltarea capacităţii de creaţie şi inovare, precum şi de adaptare la situaţii noi, manualele şcolare au atât o variantă tipărită, cât şi o variantă digitală, fiecare manual având două volume tipărite, corespunzătoare semestrelor anului şcolar, însoţite de câte un CD cu varianta digitală a respectivului volum. Varianta digitală a manualului şcolar reprezintă forma electronică a manualului şcolar, şi cuprinde, în plus faţă de varianta tipărită, activităţi multimedia interactive de învăţare, care pot fi exerciţii interactive, jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări care aduc un plus de achiziţii informaţionale”, mai precizează MENCS.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here