Festivalul Folcloric ”Sofia Drăghici” la Căpreni are loc pe 25 iunie

530

Locuitorii din Căpreni şi din comunele de pe Valea Amaradiei vor îmbrăca straie de sărbătoare în 25 iunie. Începând cu ora 11.00 lângă Şcoala Generală din Căpreni se organizează ediţia a VII-a a Festivalului Folcloric pentru Copii și Tineret “Sofia Draghici”. Participă concurenţi de pe Valea Amaradiei, Valea Gilortului şi alte localităţi din judeţul Gorj şi din judeţele învecinate.

Festivalul Folcloric ”Sofia Drăghici” este organizat de către Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Căpreni, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJPCT) Gorj. Scopul acestui festival este oferirea, pentru copiii şi tinerii îndrăgostiţi de melosul nostru gorjenesc, a unui model demn de urmat, cel al Sofiei Drăghici, excepţională personalitate artistică a Văii Amaradiei şi a comunei Căpreni, interpretă de prim rang a cântecului gorjenesc din deceniile VI-VIII ale secolului trecut, multiplă laureată a concursurilor naţionale, cu numeroase înregistrări pe posturile de radio şi televiziune. Festivalul al cărui patron spiritual este inegalabila Sofia Drăghici îşi propune să contribuie la promovarea valorilor folclorului muzical şi coregrafic autentic din zona de sud-est a Gorjului, în rândul copiilor şi tinerilor, pentru a asigura continuitatea tradiţiilor populare la nivelul judeţului Gorj. De asemenea, festivalul intenţionează să dea ocazia tinerilor concurenţi, dar şi dascălilor şi instructorilor lor, să-şi cunoască, în contextul condiţiilor de competiţie, nivelul valoric atins, plusurile şi minusurile proprii în raport cu ceilalţi competitori, aspectele perfectabile la nivelul interpretării, repertoriului, ţinutei scenice, costumaţie și așa mai departe.

Condiţii de participare la concurs
În concurs se vor prezenta, cu repertoriu specific zonei, interpreţi şi grupuri la următoarele secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti şi formaţii de dansuri populare; secţiunea solişti vocali, pe două categorii de vârstă: 7-15 ani şi 16-35 ani; secţiunea solişti instrumentişti, pe aceleaşi categorii de vârstă; secţiunea grupuri instrumentişti 7-35 ani; secţiunea dansuri populare-elevi clasele V-VIII.
Soliştii vocali vor interpreta două piese, din care: copiii între 7-12 ani vor prezenta un cântec mai lent (preferabil doină) şi un cântec ritmat (preferabil sârbă); copiii între 13-15 ani, precum şi tinerii între 16-35 ani vor prezenta obligatoriu o doină sau baladă, precum şi un cântec de joc (horă sau sârbă). Soliştii şi grupurile de instrumentişti vor interpreta două piese diferite ca tempo, ambele obligatoriu din zona Gorjului. Concurenţii sunt aşteptaţi la Şcoala Generală din Căpreni – Gorj, pentru preselecţia din 25 iunie 2017, orele 09.00. Acompaniamentul concurenţilor se va face de către Ansamblul Folcloric “Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu.

Criterii de jurizare
Palmaresul festivalului va fi stabilit de un juriu de specialitate, desemnat de către organizatori, pe baza următoarelor criterii de apreciere: autenticitatea repertoriului şi costumului; valoarea interpretativă; prezenţa scenică. Pentru secţiunile “solişti vocali” şi “solişti instrumentişti”, cuantumul premiilor este următorul: Premiul I – 250 de lei, Premiul II – 200 de lei, Premiul III – 150 de lei. Pentru secţiunea “grupuri instrumentişti” cuantumul premiilor este următorul: Premiul I – 300 de lei, Premiul II – 250 de lei, Premiul III – 150 de lei.
Pentru secţiunea “dansuri populare” cuantumul premiilor este următorul: Premiul I – 350 de lei, Premiul II – 300 de lei, Premiul III – 250 de lei. De asemenea, pentru fiecare secţiune – categorie de vârstă se acordă trei premii speciale în valoare de 50 de lei fiecare cu excepţia secţiunii “grupuri instrumentişti” unde se acordă un singur premiu special în sumă de 100 de lei.
Premiile I de la toate secţiunile vor fi acordate de către Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Celelalte premii vor fi acordate de către Consiliul Local al Comunei Căpreni. Juriul are latitudinea de a redistribui premiile neacordate la toate secţiunile festivalului.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here