Flori și mărțișoare de la pompieri

543

Și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Lt. Col. Dumitru Petrescu” al județului Gorj a sărbătorit așa cum se cuvine ziua de 1 martie, dăruind flori și mărțișoare doamnelor și domnișoarelor care le-au ieșit marți în cale.

Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au mers marți în mall-ul din municipiul martisoare  pompieri (2)Târgu-Jiu, cu o misiune diferită de cele pe care trebuie să le îndeplinească zi de zi. De această dată, pompierii gorjeni au avut ca misiune să aducă zâmbete pe chipurile doamnelor și domnișoarelor pe care le-au întâlnit. ”Pompierii militari din cadrul ISU Gorj au oferit peste 200 de flori și mărțișoare martisoare  pompieri (3)doamnelor și domnișoarelor; de asemenea, au fost oferite materiale de informare preventivă tuturor persoanelor ce au vizitat cel mai mare centru comercial din municipiul Târgu-Jiu”, a precizat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Acțiunea a fost organizată atât cu ocazia Zilei Mărțișorului, cât și cu ocazia Zilei Internaționale a Protecției Civile, sărbătorită tot pe 1 martie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here