Funcționarii Primăriei Scoarța se mută în casă nouă!

529

Extinderea Primăriei Scoarța prin construirea unui nou corp de clădire, asta în urmă cu 13 ani, investiție regândită și reproiectată de actuala conducere a instituției publice, este finalizată. Salariații primăriei se vor muta, de luni, în noile birouri, aici urmând să funcționeze cel puțin patru servicii din primărie, sala de ședințe, cea de căsătorii și de protocol.

În noua clădire ce va fi inaugurată luni, lucrarea fiind finalizată în aceste zile, va funcționa Serviciul de Cadastru al Primăriei Scoarța, Registrul Agricol, Direcția de Taxe și Impozite, Asistența Socială și Medicală, sala de ședințe a Primăriei și a Consiliului Local dar și sala de căsătorii și de protocol. Mai exact, potrivit primarului Ion Stamatoiu, extinderea clădirii a prevăzut nouă încăperi, la care se adaugă o magazie și camera centralei dar și grupuri sociale moderne la parter și la etaj. Clădirea care a fost gândită inițial ca o remiză pentru pompieri, în sensul că avea încăperi înalte și puțini pereți despărțitori, are acum rampă pentru persoanele cu handicap și toate utilitățile necesare, inclusiv apă caldă. Investiția a costat 3,3 miliarde de lei vechi, bani din bugetul local. “Constructorul care a realizat investiția, o firmă din Târgu-Jiu, a lucrat excelent și ne-a predat lucrarea la cheie. Aceasta s-a început și finalizat în acest an, în termenul prevăzut. 10-12 angajați vor lucra în noile birouri, la parterul clădirii. Urmează să mai amenajăm și curtea primăriei”, a declarat Ion Stamatoiu, primarul de Scoarța, care se poate lăuda cu realizarea unor proiecte în comună care păreau imposibil de finalizat.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here