Furt la spitalul din Târgu-Jiu

563

Un tânăr de 28 de ani, din județul Hunedoara, a fost reținut, duminică seara, după ce i-ar fi furat geanta unei femei care își vizita mama internată la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Aceasta a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor, mai ales că în poșetă avea și cheile autoturismului parcat în curtea unității medicale. ”La data de 25 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 28 de ani, din comuna Baru, judeţul Hunedoara, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt. În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de o femeie de 51 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că, în timp ce se afla în vizită la mama sa, care era internată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, persoane necunoscute, i-ar fi sustras geanta în care avea documentele personale, un set de chei auto și suma de 360 de lei, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 700 de lei. La faţa locului s-au deplasat polițiști, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat tânărul de 28 de ani, care avea asupra sa bunurile sustrase, acestea fiind recuperate și predate părţii vătămate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here