Golfiță, prins beat la volan: Târgujianul, acuzat că a furat un Audi și a distrus un BMW și o Dacia 1305

Un tânăr de 19 ani, din Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști pentru săvârşirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Florin Golfiță este acuzat că, după ce ar fi consumat alcool cu un prieten, i-ar fi luat cheile de la mașină, în timp ce proprietarul se afla la bar și ar fi plecat la plimbare. Adolescentul a avariat autoturismul, după ce a intrat în coliziune cu alte două mașini parcate pe strada Siretului. ”La data de 13 martie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, în urma sesizării prin apelul 112 și a verificărilor în trafic, au procedat la urmărirea și oprirea unui autoturism, proprietatea unui bărbat de 31 de ani, condus de un tânăr de 19 ani, din municipiul Târgu-Jiu, pe strada Victoriei, din localitate, care, la intersecția cu strada Siretului, la efectuarea virajului la stânga, a acroșat alte două autoturisme. Procedând la testarea cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că tânărul conducător auto avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că acesta ar fi luat cheile autoturismului, fără încuviințarea proprietarului, cu care se afla la o masă, din incinta unui centru comercial, din localitate, unde consumau băuturi alcoolice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul este cercetat în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here